Italia nu este decisă dacă va continua sau nu programul „Rabla”. La finele lunii, urmează să fie luată o decizie în acest sens de către Guvernul Italian.Până la sfârșitul lunii ianuarie, guvernul italian trebuie să se decidă în ceea ce priveşte implementarea unui nou program de tip „Rabla”.
În decembrie anul trecut, ministrul Economiei, Giulio Tremonti, declara că Italia doreşte să aştepte deciziile celorlalte state europene privind viitoarele programe „Rabla” şi abia apoi să ia o hotărâre finală. În prezent, surse apropiate autorităţilor italiene susţin că noul val de subvenţii va fi inclus într-un decret la finalul lui ianuarie, cabinetul urmând a se întruni pe data de 29 ianuarie. Guvernul Italian doreşte să aducă câteva schimbări la programul din 2009. Printre acestea se numără consumul ridicat de carburant şi nivelul de siguranţă oferit pasagerilor. În prima lună a anului trecut, în lipsa programului de tip „Rabla”, vânzările de maşini noi din Italia au scăzut cu 32,64% comparativ cu ianuarie 2008. 11 luni mai târziu, în decembrie, vânzările au crescut cu 16,7% faţă de luna finală a lui 2008.
| < Anterior | Următor > |
|---|









Ultimele comentarii