Comisarul desemnat al Bulgaria, Rumiana Jeleva, a anunţat marţi că îşi retrage candidatura din cursa pentru xomisar European pe problem de ajutor umanitar. Deciziile în ceea ce priveşte viaţa sa politică au continuat şi cu demisia din funcţia de ministru de externe al Bulgariei.Jeleva a fost acuzată săptămâna trecută, în timpul audierii din Parlametul European, că a omis din declaraţia sa de avere faptul că deţine acţiuni la firma de consultanţă Global Consult.
În acel moment numeroşi eurodeputaţi au cerut serviciului juridic al PE să verifice dacă aceasta a încălcat sau nu regulile de transparenţă financiară ale UE. Jeleva era suspectată că şi-a păstrat interese nedeclarate în momentul în care a devenit europarlamentar, ceea ce contravine legii bulgare. În acelaşi timp, nici opoziţia politică, deţinută de socialişti, liberali şi Verzi nu au susţinut cauza Rumianei Jeleva. Aceştia au denunţat lipsa sa de competenţă pentru postul de comisar pentru ajutor umanitar, pe care urma să îl obţină în urma audierii în faţa Comisiei pentru ajutor la dezvoltare. Majoritatea europarlamentarilor reuniţi luni seara în Parlamentul European pentru a evalua competenţele comisarului european desemnat al Bulgariei, Rumiana Jeleva, au emis rezerve serioase în ceea ce o priveşte. Europarlamentarii vor trebui să decidă dacă
Jeleva este demnă să facă parte din următoarea Comisie Europeană.
| < Anterior | Următor > |
|---|









Ultimele comentarii