După o luptă destul de intensă şi între alegători, dar şi între cei doi candidaţi, Viktor Ianukovici a câştigat alegerile din Ucraina. Acesta a reuşit să întrunească 48,23% dintre sufragiile alegătorilor, iar Timoşenko s-a ales numai cu 46,14%. Din primele declaraţii de presă transmise de Ria Novosti, Iulia Timoşenko refuză să se recunoască învinsă.
Presa din Ucraina a apreciat victoria asupra eroilor Revoluţiei Portocalii o surpriză aşteptată. „Ucrainenii au judecat puterea. Preşedintele Viktor Iuşcenko şi Timoşenko nu putea spera la o susţinere populare largă. Este suficient să privim în jurul nostru”, scrie Gazeta po-Kievski referindu-se la crizele politice şi la degradarea situaţiei economice. O mie de susţinători ai liderului Partidului Regiunilor, Viktor Ianukovici, s-au reunit luni pentru o manifestaţie şi un concert în piaţa din apropierea sediului Comisiei Electorale Centrale, unde a fost instalată şi o scenă. Evenimentul s-a desfăşurat sub sloganurile „Ucraina - alegeri corecte”, „Să apărăm CEC de presiuni”, „Să apărăm alegerea poporului ucrainean”, „Ianukovici este preşedintele nostru”. Presa continuă să se întrebe chiar şi după validarea rezultatului, dacă nu cumva Timoşenko va încerca să facă o nouă Revoluţie Portocalie. Timoşenko „va încerca să obţină invalidarea rezultatelor celui de al doilea tur?”, întreabă cotidianul economic Ekonomiceskie Izvestia. „Ar putea să încerce să organizeze un al treilea tur în instanţă şi pe străzi. Dar un lucru este clar: epoca eroilor (Revoluţiei Portocalii - n.red.) din 2004 lasă locul celei a antieroilor săi”, apreciază ziarul.
| < Anterior | Următor > |
|---|









Ultimele comentarii