Opt oameni au fost ucişi cu sălbăticie într-un oraş din statul american Virginia, relatează BBC. Şapte cadavre au fost descoperite într-o locuinţă din oraşul Appomattox.O altă victimă a fost găsită în agonie pe marginea unui drum, după ce cu ultimile puteri a reuşit să sune la urgenţă. Însă din cauza rănilor, a murit în drum spre spital.
Alertată, poliţia a depistat un suspect într-o pădure situată la ieşirea din oraşul Appomattox, unde s-a întâmplat nenorocirea. Se pare că autorul crimelor este un bărbat în vârstă de 39 de ani. Două dintre victime erau soţia şi fiul atacatorului, potrivit The Washington Post. Elicopterul poliţiei care survola regiunea a fost forţat să aterizeze, după ce atacatorul a tras mai multe focuri de armă şi a reuşit să perforeze rezervorul aparatului. Cei doi ofiţeri de poliţie aflaţi la bordul aeronavei au scăpat nevătămaţi. În zonă au fost desfăşurate numeroase forţe de ordine din întreg statul Virginia. Peste o sută de poliţişti sunt pe urmele suspectului. Deocamdată nu se cunosc motivele crimelor. Zeci pe persoane care locuiesc în apropiere de perimetrul casei suspectului au fost evacuate. Appomattox se află la 160 de kilometri de capitala statului Virginia, Richmond.
| < Anterior | Următor > |
|---|









Ultimele comentarii