gototopgototop

infosib - cotidian online

Vremea la Sibiu
Cloudy Mostly Sunny
11°C 23°C
Sambata Duminică

19. 05. 2012

Ultimul update10:52:23 AM GMT

Blitz Interviu Ioan Cindrea: „Ne vom bate până reuşim”

Ioan Cindrea: „Ne vom bate până reuşim”

Email Imprimare PDF
(3 - user rating)

Săptămână grea pentru senatori. După o perioadă destul de agitată şi cu multe nemulţumiri, au fost reluate dezbaterile în ceea ce priveşte legea pensiilor. Pe de-o parte, premierul Emil Boc a susţinut că este o lege corectă, bazată pe principiul contributivităţii, de cealaltă parte, opoziţia, nu este de aceeaşi părere şi spune că odată cu intrarea în vigoare a noii legi, veniturile pensionarilor vor avea de suferit.

Nici pensionarii nu sunt mulţumiţi, aceştia au protestat miercuri în faţa Senatului. Pensionarii au adresat un apel către parlamentari - ‘’Apel pentru punctul de pensie’’, în care au solicitat ca valoarea punctului de pensie să fie de cel puțin 45% din salariul mediu brut pe economie. Premierul Emil Boc susţine că, în cazul în care va fi menţinut actualul sistem, în câţiva ani va fi nevoie de împrumuturi de miliarde de euro pentru plata pensiilor. În România, pensiile constituie cea mai mare categorie de cheltuieli bugetare. Anual, sunt cheltuite circa 10 miliarde de euro, ponderea în PIB a pensiilor ajungând la aproximativ 8%.Deputatul sibian Ioan Cindrea este şi vicepreşedinte al Comisiei de Muncă din Camera Deputaţilor. El a fost prezent şi în această săptămână la Bucureşti pentru a participa la dezbateri.

infosib: Cum s-au desfăşurat în aceste zile dezbaterile pe marginea pensiilor?

Ioan Cindrea: Discuţiile continuă în toată această perioadă pentru că avem foarte multe amendamente.

Am avut o întâlnire cu Asociaţiile Magistraţilor şi a altor categorii de pensii ocupaţionale. I-am ascultat, ne-au propus o serie de amendamente pe care le vom analiza în perioada imediat următoare. Este clar că bătălia principală se dă pentru pensiile de stat, pentru punctul de pensie, reducerea penalităţilor pentru pensiile anticipate şi de invadilitate. Pentru că acestea vor creşte prin actualul proiect de lege. De asemenea, se ia în calcul să nu crească vârsta de pensionare la femei. Referitor la toate aceste pensii ocupaţionale, punctul nostru de vedere este că ele sunt corect reglementate şi că soluţia ar fi pentru pensiile exagerate, o impozitare diferenţiată.

infosib: Este posibil să se ajungă la negocieri în ceea ce priveşte amendamentele pe care le-aţi depus?

I.C: Sunt două probleme pe care nu le negociem: valoarea punctul de pensie, 45 la sută din valoarea salariului mediu brut, şi a doua, vârsta de pensionare nu poate să crească la femei să se egalizeze cu cea a bărbaţilor. Susţinem varianta 63 de ani, maxim 64, din care cu reducere în funcţie de numărul de copii, cu un an la un copil, doi ani la doi copii, trei ani la trei şi mai mulţi copii, născuţi şi crescuţi până la 18 ani. Considerăm că femeile trebuie să se pensioneze mai devreme. De asemenea ne vom bate pentru ca reducerile în caz de pensionare anticipată şi de invalididate să nu crească cum e prevăzut acum. În caz de pensionare anticipată, penalizarea la calcul creşte de la 30% la 45%, iar în cazul pensiilor de invaliditate, penalizarea creşte cu 10%. Acestea sunt principalele probleme din legea pensiilor pentru care noi am depus amendamente, bineînţeles legea după ce trece de Senat va veni la Camera Deputaţilor. Eu sunt deputat şi în Comisia de Muncă şi mă voi bate şi acolo. Sper să găsim cât mai mulţi susţinători şi aici mă refer la parlamentarii din arcul guvernamental pentru că dacă ei nu înţeleg, va fi destul de greu să scoatem aceste amendamente. Nouă ni se par corecte şi obiective.

infosib: Senatul a respins pensiile speciale pentru militari. Aţi depus o moţiune în acest sens?

I.C: Din păcate arcul guvernamental format din PDL, UDMR şi Independenţi au votat pentru integrarea pensiilor speciale în sistemul public de pensii. Şi pentru acest lucru, că una spun şi alta fac cei de la Independenţi, prin vocea ministrului Apărării au spus că sunt de acord cu integrarea acestor pensii şi recalculare. Astfel, s-a depus o moţiune simplă la Senat pe tema pensiilor în general şi pe tema pensiilor militare în special. Tocmai asta este problema, că dacă Independenţii votau pensiile, acestea deveneau un capitol separat nu integrat în sistemul public de pensii. Este vorba de articolul 6 în care militarii intră în aceeaşi categorie a tuturor pensionarilor şi nu sunt trataţi într-un sistem separat.

infosib: Miercuri a trecut de Senat şi legea ANI. Cum comentaţi?

I.C: Legea ANI a fost adusă în mare grabă. Ieri ni se cerea votul, dar noi încă nu văzusem legea. Categoric eu cred că s-a făcut în pripă şi mi-e teamă să nu fie declarată şi aceasta neconstituţională. Dar cred că este necesară o astfel de instituţie care să verifice averile demnitarilor.

Pe plan local

infosib: Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că „1 Mai muncitoresc“ va scoate pesediştii în stradă, pentru a protesta împotriva Guvernului. Va avea loc şi la Sibiu o astfel de acţiune?

I.C: Da, şi noi ne vom alătura celor de la centru şi vom ieşi la un mitting de protest pentru a ne solidariza cu oamenii care au pensii mici, salarii mici şi să atragem atenţia că suntem nemulţumiţi de actuala guvernare. Aşteptăm toţi membrii simpatizanţi şi toate persoanele nemulţumite de actuala guvernare şi măsurile luate pe liniile de salarizare, pensii, sănătate şi lipsa de fonduri din acest domeniu, subvenții pentru agricultură. Acest mitting de protest va avea loc sâmbătă, 1 mai. Acţiunea va consta într-un marş care va porni de la sediul PSD până la Farmacia 24.

infosib: Potrivit unui material publicat miercuri de NewsIn, sunteţi printre cei 22 de deputaţi care şi-au angajat rudele la birourile parlamentare din teritoriu. Se vehiculează că Amalia Cindrea a primit un suma de 5763 de lei, pentru luna februarie. Care este punctul dumneavostră de vedere?

I.C: Niciodată nu am ascuns faptul că soţia mea face parte din echipă.Am un cabinet parlamentar format din cinci persoane printre care este şi Amalia. Dar ea chiar îşi desfăşoară această activitate. Pe Amalia nu am adus-o de la cratiţă, şi ea a fost deputat şi mă ajută foarte mult în activitatea de documentare, de elaborare de legi, de amendamente, scrisori, sezizări etc. Ea este cea care coordonează activitatea cabinetului parlamentar care este format din 5 persoane. Este vorba de sute de audienţe, interpelări la care nu pot face faţă de unul singur. Iar suma care s-a vehiculat era o sumă brută din care se reduc impozitele, contribuţiile sociale şi se împarte la cei cinci consilieri. Cei din presă au amestecat toate aceste lucruri şi au spus că toţi banii îi ia soţia mea. Am demonstrat cu ștate de plată că nu este adevărat. . Banii ăia nu i-am dus acasă ci i-am repartizat conform legii. Oricum , soţia mea este angajată perfect legal şi totul este făcut transparent.

infosib: În 8 mai se va alege noul preşedinte al Organizaţiei Judeţene PSD Sibiu. V-aţi anunţat candidatura încă de la început. Cine vă susţine şi care este strategia dumneavostră?

I.C: La sfârşitul acestei săptămâni vom avea o şedinţă a Biroului Permanent unde se va hotărî procedura de depunere a candidaturii şi termenul limită. Cu siguranţă voi candida, iar strategia pe care o am este simpla mea activitate. Aceasta, cred eu demonstrează ceea ce sunt şi ce ştiu să fac.

 

Adaugă comentariu

Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
infosib nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica "Comentarii", responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.






Codul de securitate
Actualizează

 

Potrivit art. 206 CP responsabilitatea juridică pentru conţinutul articolului aparţine autorului. În cazul unor agenţii de presă şi personalităţi citate,responsabilitatea juridică le aparţine acestora.

© Reproducerea oricărui material din aceastăpublicaţie este categoric interzisă în lipsa consimţământului prealabil al KOMPAKT.
Follow us on Twitter