Expoziţia „Mihai Olos“ va fi inaugurată astăzi, chiar de ziua artistului, începând cu ora 13.30, la Galeria de Artă Contemporană din cadrul Muzeului Naţional Brukenthal. Inedita expoziţie prezintă un segment aproape necunoscut în arta contemporană din anii ‘70. Lucrările expuse în spaţiile Galeriei de Artă Contemporană de pe strada Tribunei, au fost selectate direct din atelierul artistului de la Baia Mare şi nu au mai fost prezentate până acum publicului larg.
Expoziţia cuprinde şi un segment documentar ce reuneşte poezii, fotografii şi interviuri despre artist. Mihai Olos s-a născut pe 26 februarie 1940 în comuna Ariniş din judeţul Maramureş şi s-a distins prin forţa şi claritataea stilului său, fiind astfel plasat de cei mai mulţi critici în continuarea operei lui Constantin Brâncuşi. Creaţiile lui Olos au ca punct de interes viaţa internă a Maramureşului, natura, tradiţiile şi oamenii. În prezent, artistul locuieşte în Germania şi nu va putea fi prezent la inaugurarea expoziţiei din cauza stării sale precare de sănătate. Lucrările artistului vor putea fi admirate la Galeria de Artă Contemporană până la sfârşitul lunii martie, iar programul tematic al galeriei pe anul 2010, cuprinde și expoziţiile altor artişti români care au fost prezenţi pe scena de artă în anii ‘70-’80.
| < Anterior | Următor > |
|---|





