Guvernul promite impozitarea veniturilor mari şi creşterea salariilor cu 10% în 2011. Această majorare este condiţionată de eliminarea celui de-al 13-lea salariu şi îngheţarea pensiilor.
Dacă procesul de restructurare are succes, atunci se poate vorbi de o creştere salarială cu mai mult de 10%. Acestea sunt concluziile premierului Emil Boc, în urma analizelor Minsiterului de Finanţe. "În 2011, salariile bugetarilor vor creşte în raport cu diminuarea pe care au suferit-o acum, de 25%. Dacă nu se acordă al 13-lea salariu, aşa cum există prevăzut, putem avea din start pentru 2011 o creştere a salariilor, în raport cu cele diminuate, cu 10%. În funcţie de succesul procesului de restructurare, vom putea să avem o creştere a salariilor în medie şi cu mai mult de 10%, şi vom vedea asta la sfârşitul procesului de restructurare", a declarat premierul Emil Boc. Tot săptămâna aceasta, ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu a declarat că fondul de salarii stabilit pentru anul viitor, corelat cu restructurarea a 60.000 posturi din sistemul public, permite o creştere salarială medie de peste 10%, pentru care rămâne însă de stabilit cum va fi distribuită, în baza sistemului unitar.
Salariile, în cădere liberă
Salariile din sectorul bugetar au scăzut, la 1 iulie, cu 25%, Guvernul a vizat asftel reducerea cheltuielilor bugetare, în încercarea de a se încadra în ţinta de deficit bugetar de 6,8% convenită cu FMI. Potrivit unui comunicat al Institutului Naţional de Statistică câştigul salarial mediu net a fost în iunie de 1.422 lei, în scădere cu 0,4% (6 lei) faţă de luna mai, dar în creştere cu 3,1% comparativ cu aceeaşi lună din 2009. Cele mai mari valori s-au înregistrat în intermedieri financiare, iar cele mai mici, în hoteluri şi restaurante. În sectorul bugetar s-au înregistrat reduceri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în toate activităţile: administraţie publică (-4,5%), învăţământ (-2,1%), sănătate şi asistenţă socială (-1,7%).
“Măsurile de austeritate trebuie continuate”
Preşedintele Traian Băsescu a declarat că măsurile de austeritate trebuie continuate şi în 2011, pentru ca România să fie redresată, el criticând unele măsuri politice luate în perioada 2007-2008 şi acuzând faptul că lideri politici "odihniţi" consideră că acum este nevoie de haos politic. El a mai spus că măsurile din 2007-2008, care au dus la "marile dezechilibre", nu au fost corectate în 2009, din cauza condiţiilor politice. Băsescu a adăugat că acele decizii trebuie corectate prin măsuri de austeritate în 2010, care trebuie menţinute în 2011.
FMI cere concedieri
Valul de concedieri va continua şi anul viitor, conform promisiunilor pe care Guvernul le-a făcut faţă de Fomnul Monetar Internaţional. Reprezentanţii Romîniei s-au angajat în negocierile cu FMI să concedieze 74.000 de bugetari până la finele acestui an, după ce a disponibilizat deja 27.000 de salariaţi, şi să renunţe la minim 15.000 de angajaţi din sectorul public în 2011, potrivit scrisorii de intenţie la acordul stand-by, obţinută de Mediafax. "În pofida condiţiilor economice nefavorabile, am atins per total ţinta de deficit bugetar stabilită pentru jumatatea acestui an, în principal datorită controlului strict al cheltuielilor şi reducerii personalului cu circa 27.000. Eforturile noastre de ajustare fiscală din restul anului 2010 vor fi susţinute de pachetul de ajustări adoptat recent (reprezentând 4,6% din PIB pe baze anuale)", se arata în scrisoare. Pachetul de ajustări cuprinde majorarea TVA cu 5 puncte procentuale, la 24%, reducerea cu 25% a salariilor bugetarilor şi cu 15% a majorităţii beneficiilor sociale, precum şi continuarea disponibilizărilor, prin concedierea a 74.000 de angajaţi.
| < Anterior | Următor > |
|---|



