gototopgototop

infosib - cotidian online

° °
Luni Marţi

06. 02. 2012

Ultimul update10:52:23 AM GMT

Economie Bani & Afaceri Declaraţiile vor fi depuse de angajatori?!

Declaraţiile vor fi depuse de angajatori?!

Email Imprimare PDF
(0 - user rating)

Agitaţia şi statul la coadă pentru declaraţiile privind contribuţiile aferente drepturilor de autor pare să ia sfârşit. Cel puţin deocamdată. Săptămâna viitoare, Guvernul va modifica normele de aplicare a OUG nr. 58/2010. Asta înseamnă că angajatorul va fi obligat să depună declaraţiile şi să achite contribuţiile angajatului.Această decizie a fost luată în urma şedinţei Guvernului, când ministrul mediului, Laszlo Borbely a declarat că nu cetăţeanul trebuie să meargă să achite contribuţiile aferente, ci este datoria angajatorului.

"Un act normativ pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă şi a normelor de aplicare a fost discutat într-o primă lectură miercuri, în şedinţa Guvernului, iar documentul va intra zilele acestea pe circuitul de avizare. Săptămâna viitoare modificările vor fi adoptate într-o nouă şedinţă a Executivului", a afirmat Borbely. La rândul său, vicepremierul Marko Bela a subliniat că UDMR consideră că, în cazul drepturilor de autor propriu-zise, ocazionale, nu este nevoie de niciun fel de impozitare în plus. "Cei care cu titlul de drepturi de autor, de fapt, iau un fel de salariu regulat, lunar, de la anumite instituţii sau firme, în cazul lor, după părerea mea, într-adevăr e justificată o anumită impunere cu CAS, dar firma sau instituţia ar avea obligaţia, şi nu cetăţeanul să se ocupe de formele necesare", a spus Marko Bela.

„Trebuie să fii la un nivel minimal asigurat”

Acesta a ţinut să precizeze că cei care primesc drepturi de autor, ocazional, nu trebuie să plătească. "Cei care au o carte de muncă şi au un salariu, dar primesc ocazional şi drepturi de autor, sunt publicişti, sunt scriitori, artişti ş.a.m.d., ei nu trebuie să plătească deloc CAS. Asta ar fi una dintre ipostaze. Cei care nu au o carte de muncă şi nu au un salariu regulat, dari trăiesc din dreptul de autor, în continuare, vor fi obligaţi să plătească CAS numai după o sumă de cinci salarii medii pe an. Dacă ei câştigă mai mult, nu trebuie să plătească după suma în plus. Eu n-am considerat că ar fi necesar acest lucru, dar trebuie să accept că totuşi trebuie să fii la un nivel minimal asigurat. Şi există un al treilea caz, care e discutabil, dacă nu e cumva un abuz, când oamenii au o carte de muncă şi primesc un salariu minim, dar restul sumei o primesc ca drepturi de autor, cu regularitate lunară. Aici avem problema, e foarte greu să identifici dacă este vorba de un abuz sau, pur şi simplu, este vorba de un creator care lucrează foarte mult şi lucrează regulat", a adăugat el. De cealaltă parte, Ministrul Muncii, Mihai Şeitan, a declarat, înainte de prezentarea unui raport privind piaţa muncii elaborat de BNS, că OUG nr. 58/2010 privind contribuţiile aferente veniturilor profesionale nu va fi schimbată şi că până la sfârşitul lunii septembrie va fi finalizat sistemul de plată on-line.

Nu e constituţională

În acelaşi timp, Centrul pentru Resurse Juridice (CRJ) apreciază că OUG privind drepturile de autor este neconstituţională, din cauză că intervine în domeniul fiscal fără pregătirea prealabilă a mediului social şi pentru că nu a fost convocat Parlamentul în cinci zile de la depunere, aşa cum prevede Constituţia. "Dacă scopul Ordonanţei a fost acela de a aduna mai mulţi bani la buget de la cei care prestează activităţi specifice dreptului de autor ori activităţi independente, efectul s-a dovedit a fi exact invers. Oamenii, chiar dacă ar dori să plătească, nu o pot face pentru că nu au cum să stea lunar la trei rânduri de cozi, nu ştiu să completeze formularele neavând cunoştinte juridico-contabile, ori pentru că, pur şi simplu li se pare imoral", se arată într-un comunicat de presă al Centrului pentru Resurse Juridice.

 

 

Adaugă comentariu

Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
infosib nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica "Comentarii", responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.






Codul de securitate
Actualizează