gototopgototop

infosib - cotidian online

Vremea la Sibiu
Mostly Cloudy Mostly Sunny
13°C 23°C
Sambata Duminică

19. 05. 2012

Ultimul update10:52:23 AM GMT

Economie Interviu Primul sushi-bar, în Sibiu

Primul sushi-bar, în Sibiu

Email Imprimare PDF
(3 - user rating)

Considerată una dintre cele mai sănătoase din lume, bucătăria japoneză a ajuns şi la Sibiu. Chiar dacă toată lumea l-ar fi sfătuit că în vreme de criză nu e bine să-ţi deschizi o astfel de afacere, un cugirean nu a stat pe gânduri şi a deschis primul local cu specific japonez chiar în Sibiu. A ales oraşul de pe Cibin pentru că l-a văzut ca pe un oraş cosmopolit cu oameni sinceri şi perspective largi.

În România sunt 7 localuri în care se poate mânca sushi, unul dintre ele fiind chiar în Sibiu. Ovidiu Cordobea a ales să deschidă un mic local pe strada Semaforului , nr. 12 unde să gătească pentru doritori tot felul de preparate japoneze.

 

infosib: De ce aţi ales bucătăria japoneză?

Ovidiu Cordobea: Eu sunt adeptul pioneratului. M-am gândit că în Sibiu găseşti tot felul de preparate din bucătăria chinezească, italiană, ungurească etc., însă specificul japonez nu l-am mai întâlnit. Atunci mi-am asumat riscul şi am investit în acest mic local pe care l-am intitulat „Monte Kristo”. Inaugurarea a fost în luna noiembrie 2009, dar trebuie să recunosc că lumea nu a fost atât de receptivă. Pentru a nu fi în pierdere 100% am ales să prepar şi pizza pentru oamenii care nu sunt tentaţi să încerce ceva nou. Cei care îşi petrec mai mult timp în afară cunosc produsul „sushi” şi vin să-l caute.

infosib: Care este abordarea dumneavostră faţă de un client care intră pentru prima dată în local şi nu ştie foarte multe despre bucătăria japoneză?

O.C: Eu sunt conştient că nu toată lumea ştie că sushi are o vechime de 13.00 de ani şi că în principiu acesta se compune dintr-o felie de peşte pusă pe o mică buletă de orez. Şi atunci, eu îi invit să guste din tot felul de preparate, iar apoi să se hotărască dacă doresc să comande. Îi propun în prima fază un produs simplu, un Hoso Maki clasic care este de fapt orez cu caşcaval. Este foarte important şi faptul că bucătăria este la vedere iar clientul poate să privească în timp ce eu pregătesc un temaki sushi, de exemplu, care este de fapt un cornet cu orez japonez, alga nori, morcovi, castravete, susan şi somon proaspăt. Pentru cei care nu preferă să privească modalitatea preparării am adus special un joc unde pot face mişcare.

infosib: De unde vă procuraţi ingredientele şi unde aţi învăţat să gătiţi preparate japoneze?

O.C: Toate ingredientele pe care eu le folosesc sunt aduse din afară, nu lucrez decât cu orez japonez şi condimente japoneze. Pentru a respecta reţetele şi cultura lor şi pentru a mânca exact ceea ce mănâncă japonezii, trebuie să am ingrediente de calitate. Cât despre reţete, am lucrat ani buni alături de japonezi de unde am învăţat toate trucurile lor şi diferite reţete.

infosib: Ce fel de clienţi aveţi?

O.C: Sunt studenţii, care au un minim de cultură şi sunt deschişi la nou, sunt cei care nu au mâncat şi vin doar o dată ca să încerce şi sunt cunoscătorii. Dacă aş creiona în câteva cuvinte clientul cunoscător, aş zice că are peste 25 de ani, studii superioare şi o perspectivă deschisă către nou.

infosib:Cum variază preţurile preparatelor din meniu?

O.C: Preţurile sunt destul de joase în comparaţie cu alte ţări europene. De exemplu , un Roll-on California pe care eu îl vând cu 17 lei, în Europa îl găseşti la 17 euro. Orezul simplu cu seminţe de susan (Gohan Iri Goma) poate fi cumpărat la 5 lei, iar un platou de combinaţii sushi (Sushi Royal) ajunge la 55 de lei.

infosib: Cum staţi cu partea financiară? Reuşiţi să scoateţi banii pe care îi investiţi în ingrediente şi ustensile?

O.C: Nu. Şi după foarte puţin timp de când am deschis localul, mi-am dat seama că nici în următoarea perioadă nu se va schimba ceva. Iar dacă nici în următoarele luni n-o să am un feed-back, o sa fiu nevoit să închid singurul local unde se poate mânca sushi. Oamenii trebuie să ştie că banii pe care mi-i dau pentru o porţie de Nigiri Asortati, nu acoperă cheltuielile. Dar nu asta contează, pentru că ştiu că nu există profit din această afacere. Eu vreau doar să supravieţuiesc şi atât, pentru că eu fac totul din pasiune. Iar când pleacă omul de la mine, vreau să fie mulţumit.

infosib: De ce credeţi că e nevoie ca astfel de localuri să aibă succes şi în România?

O.C: Avem nevoie de o cultură în acest domeniu. Dincolo, oamenii consideră o normalitate să ieşi la restaurant şi să încerci şi produse din alte bucătării. Nu trebuie să ne limităm la bucătăria românească. Sushi-barurile merg extraordinar de bine, pentru că oamenii ştiu să îmbine utilul cu plăcutul.

 

Comentarii  

 
0 # restaurantul e super! 18-05-2010 22:27
Am incercat si eu sushi-ul din restaurant si, desi nu stiam la ce sa ma astept, a fost foarte gustos.Intr-adevar, romanilor le este oarecum groaza sa incerce ceva nou...bafta cu restaurantul, cat mai multi clienti!
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
 
 
-1 # Abia astept sa incerc 27-05-2010 11:30
De mult imi doream sa gasesc sushi in Sibiu pentru ca, pana acum, cand vroiam sa mancam gaseam doar in Cluj sau Bucuresti.Prima data am mancat sushi la Viena a fost excelent.Nu imi place sushi cu alge dar cel cu somon sau gamberi e f bun.Abia astept sa incerc.Ultima data am mancat acum 2 luni in Londra unde a fost ceva spectaculos ,totul se gatea in fata noastra iar pe o masa se invartea totul printre clienti avand posibilitatea sa alegi ce vrei sa mananci
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
 
 
-1 # dianaaa 28-05-2010 09:11
ce te mai lauzi...chiar nu ne pasa pe unde ai bagat in tine sushi...in caz ca nu bagi de seama, e vorba despre SIBIU nu despre Londra, Viena, si basinile tale din cap
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
 
 
0 # super sushi 16-09-2010 09:59
SALUTARE DOMNULE MAESTRU OVIDIU CORDOBEA, FELICITARI PT. RESTAURANT, SI MANCARURILE SUSHI, VREAU SA FAC LA DUMNEAVOASTRA IN RESTAURANT O SPECIALIZARE CA SA INVAT CUM SE FACE SUSHI SI RESTUL MENIURILOR .

VREAU SA DISCUT-AM 0723599584
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
 
 
0 # SUSHI 20-09-2010 16:14
PREPARATELE TREBUIESC RECOMANDATE IN CATEGORIA PRODUSE NAturale ce contribuie la o imunitate puternica. succes speranta moare ultima
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
 
 
0 # sushi 20-12-2010 18:15
ar fi fost frumos sa puneti cateva poze sa vada omul ce sushi stiti sa pregatiti. restaurantul arata jalnic.
Răspunde | Răspunde cu citat | Citat
 

Adaugă comentariu

Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
infosib nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica "Comentarii", responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.






Codul de securitate
Actualizează

 

Potrivit art. 206 CP responsabilitatea juridică pentru conţinutul articolului aparţine autorului. În cazul unor agenţii de presă şi personalităţi citate,responsabilitatea juridică le aparţine acestora.

© Reproducerea oricărui material din aceastăpublicaţie este categoric interzisă în lipsa consimţământului prealabil al KOMPAKT.
Follow us on Twitter