Propun ceva: sa ne băgăm șutu-n ele de mașini şi să ne luăm elicoptere. Nu râdeţi, că nu-i de râs și nici nu vă iau la miștocăreală. Să vă spun și de ce m-aș băga la elicopter. În primul și nu în ultimul rând, nu i-aș mai umple de respect pe ăștia de la primărie că nu mai știu pe unde să o tai la birou, fără să nu dau peste gropi şi șanțuri. Ce gropi și șanțuri Gicule?! Cratere şi tranșee.

De luni până joi a stat sărăcuța Dumbrăvii, toată frezată, ca după război. Nu am nimic impotrivă la frezatu' străzilor cu problemos, chiar sunt pentru,  da' bagă nene în ziua aia și niște asfalt în ele ca să nu-și mai rupă fraierii ăștia de români mașinile. Nu ar fi mare bai, dar suntem și în Postul Paștelui…și sibianu’ nost când mai ia câte una-n cauciuce, nu zice “La Multi Ani!”. Și la câte “la mulți ani”-uri s-au strâns de la începutul anului, de la șoferași, nici nu mă mir ce tornade ne-o dat miercuri noaptea, Sfântul Simeon Stâlpnicul. Joi au început să miște ceva și au mai astupat una, două, treișpe. Parcă văd că azi nici nu se apropie de ele, că deh, ai noștri postesc vinerea și ciuciu vlagă de băgat asfalte. Și de-ar fi numa’ Dumbrăvii așa! Rațiu praf, Coșbuc praf, Poplăcii pulbere, Argeșului dată dracu’. Pfuuu, despre Gladiolelor, Lomonosov, Siretului și Bahluiului nici nu mai aduc vorba că sunt vai de mămuța lor. No așa, să vă găt de ce mi s-o pus mie pata pe elicopter. Par example la mine: una scară de bloc, 20 de familii, cel puțin 25 de mașinuțe pe lângă scară. Booon, până aici. 25 x , să zicem un preț mediu pe “das auto”, 7 mii de euroi, ajungem liniștiți peste 150 de mii. No și să vedeți voi o chestie faină: renunțăm toată scara la autos sau le ținem doar de weekend și ne luăm un elicopter second. Nimic mai simplu: angajăm și pilot și facem naveta cu elicopteru, toată draga de scară. Acum sigur ziceți că iar am mâncat kebab de pe Rațiu, am sfeclit-o și iar nu mă simt bine. Nunu, nu am mâncat nici kebab și mă simt și a dracu’ de bine. Ce? Unde-l parcăm? Pe acoperiș la bloc, frătiuț, că doar nu l-om băga în boxă. Parcă văd că la bani tot p-acolo ieșim. Și ce fain ar fi, când trecem pe deasupra pe la Primărie, să le dăm niște dărabe de cărămizi în tiglărie, să vadă și ei cum e să-ți dea cineva de să ai ce duce și să n-ai ce face. No asta da treabă!