Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie- Serviciul Teritorial Alba-Iulia au deschis un dosar penal pe numele a doi inspectori care lucrează în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Sibiu. Se pare că aceştia ar fi cerut o sumă de bani unei sociatăţi comerciale din municipiul Sibiu.
Puskas Bajko Istvan, inspector în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Sibiu şi Ioan Tarcea, şef compartiment în cadrul ITM Sibiu sunt acuzaţi de procurorii anticorupţie de luare de mită după ce au cerut bani pentru a nu aplica sancţiuni contravenţionale unei societăţi comerciale sibiene. Potrivit DNA, în zilele de 13 şi 14 iulie, inculpatul Puskas-Bajko Istvan, în calitate de inspector în cadrul ITM Sibiu, în timpul unui control la sediul unei societăţi comerciale din municipiul Sibiu, administrate de denunţător, a pretins de la acesta suma de 3.000 de lei din care a primit o tranşă de 1.000 lei prin intermediar, pentru a nu-i aplica o sancţiune contravenţională pentru încălcarea dispoziţiilor legale privind legislaţia muncii, respectiv primirea la muncă a unor persoane pentru care nu a fost întocmit contract individual de muncă. Pentru a se proteja de consecinţele legii penale, Puskas-Bajko Istvan l-a interpus în activitatea infracţională şi pe Tarcea Ioan, şeful său ierarhic superior. Astfel, inculpatul, Tarcea Ioan, la indicaţia şi la locul indicat de inculpatul, Puskas-Bajko Istvan, a verificat remiterea tranşei de 1.000 de lei din suma totală pretinsă de subordonatul său cu titlul de mită.
Inspectorul şef al ITM Sibiu, Francisk Török spune că a aflat cu stupoare de gestul celor doi inspectori, şi crede că imaginea instituţiei va avea foarte mult de suferit: “Am aflat cu stupoare despre aceşti inspectori. Am un sentiment puternic de regret, dar nu numai pentru această situaţie. Ci pentru faptul că s-a întâmplat tocmai la instituţia care trebuie să fie un model pentru celelalte instutuţii din judeţ. Am lucrat foarte mult la imaginea Inspectoratului Teritorial de Muncă Sibiu, să devină o instituţie respectată şi un model demn de urmat pentru reţeaua de instituţii ITM din ţară. Aceste fapte au atacat frontal imaginea instituţiei şi sper ca toată munca noastră de până acum, să nu fie asociată cu această faptă”, a declarat petnru infosib, Francisk Torok. Miercuri, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea celor doi inculpaţi pe o perioadă de 24 de ore, iar ieri, Tribunalul Alba a dispus, faţă de ambii inculpaţi, măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara. Împotriva acestei măsuri, procurorii anticorupţie au declarat recurs.
| < Anterior | Următor > |
|---|





