Complexul Naţional Muzeal ASTRA oferă tuturor categoriilor de public, posibilitatea vizitării gratuite a unităţilor muzeale proprii, în prima zi de miercuri a fiecărei luni.
De asemenea, Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA (în aer liber) poate fi vizitat la preţ redus, în fiecare zi de luni, la tariful de 10 lei/adult şi 2 lei/elev sau student (faţă de preţul standard: 15 lei/adult şi 3,5 lei/elev sau student), cu menţiunea ca, în zilele de luni, interioarele monumentelor sunt închise. O altă facilitate propusă de Muzeul ASTRA în acest an, o reprezintă biletul unic de acces pentru toate unităţile muzeale proprii. Preţul unui astfel de bilet este de 20 de lei, el permiţând vizitarea fiecărei unităţi, o singură dată, pe parcursul unui an calendaristic. Grupurile de peste 20 de persoane beneficiază, de asemenea, de tarif redus în Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA: 10 lei/adult, respectiv 2 lei/elev sau student, un însoţitor sau ghid beneficiind de acces gratuit.
Bugetarii au reduceri
Abonamentele anuale raman, în continuare, la preţuri accesibile. Astfel, abonamentul anual individual în Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA costă 30 de lei, iar cel de familie costă 40 de lei. Bugetarii sibieni beneficiază de tarife reduse cu 50% la aceste abonamente. Şi pensionarii cu venituri de sub 500 de lei vor putea vizita muzeul gratuit. Pentru elevi şi studenţ, abonamentul anual costă 7,5 lei. Tarifele la zi ale tuturor serviciilor oferite de Complexul Naţional Muzeal ASTRA pot fi găsite pe siturile proprii (www.muzeulastra.ro şi www.muzeulastra.com).
| < Anterior | Următor > |
|---|



