Peste 25 de specialişti au fost prezenţi la Sibiu în cadrul unui seminar organizat de Fundaţia Motivation în colaborare cu Societatea Academica din România. Studiul „Imobilizat sau integrat? Statul şi accesul la echipamente de mobilitate şi la servicii de viaţă independentă” atrage atenţia asupra accesului îngrădit al persoanelor cu dizabilităţi locomotorii la echipamente de mobilitate şi servicii de viaţă independentă în România
„În România, subfinanţarea sistemului de sănătate este resimţită din plin de persoanele cu dizabilităţi motorii. Care este politica publică în acest domeniu, care sunt neajunsurile cu care se confruntă şi care este balanţa între costuri şi eficienţa acestei politici? Care sunt efectele politicilor publice asupra beneficiarilor finali şi asupra pieţei şi ce se poate îmbunătăţi? Acestea sunt doar câteva întrebari la care a încearcat să răspundă studiul, care conţine mai multe recomandări de politici publice care pot fi puse în practică acum, dar şi pe termen mediu “, se arată într-un comunicat de presă. Studiul a fost realizat în cadrul proiectului „Retea pentru incluziune”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 – Investeşte în oameni! Evenimentul a avut loc în data de 30 noiembrie, şi a reunit specialişti din cadrul autorităţilor locale din regiunea Centru, ONG-urilor în domeniu din Sibiu, presa locală, precum şi specialişti din cadrul Fundaţiei Motivation Romania şi Societatea Academică din România.
| < Anterior | Următor > |
|---|





