Fundaţia Culturală Artex organizează în perioada 2 – 8 mai 2011, în Piaţa Mare din Sibiu, “Muzeul Labirint”, un proiect inedit care urmăreşte promovarea patrimoniul cultural deţinut de muzeele sibiene, reunite in premieră într-o expoziţie unică.
Labirintul construit în centrul oraşului, pe o suprafaţă de aproximativ 700 de m2, va reprezenta suportul pentru expunerea unor reproduceri după piese din patrimoniul Muzeului Naţional Brukenthal, Complexului Naţional Muzeal Astra şi Muzeului Bisericii Evanghelice – Casa Teutsch. Muzeul Labirint este o acţiune cofinanţată de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu şi Casa de Cultură a Municipiului Sibiu şi organizată în parteneriat cu Muzeul Naţional Brukenthal, Complexul Naţional Muzeal Astra şi Muzeul Bisericii Evanghelice – Casa Teutsch. Prin programele pe care le desfășoară, Fundația Culturală Artex își propune să promoveze cultura și patrimoniul cultural român atât în țară, cât și peste hotare, având drept punct central abordarea creativă aflată sub semnul ineditului.
| < Anterior | Următor > |
|---|





