gototopgototop

infosib - cotidian online

Vremea la Sibiu
Partly Cloudy Rain
22°C 22°C
Marţi Miercuri

22. 05. 2012

Ultimul update10:52:23 AM GMT

Eveniment Social UniverStudent a dat startul la distracţie

UniverStudent a dat startul la distracţie

Email Imprimare PDF
(1 - user rating)

Prima săptămână a lunii mai, aduce multe evenimente pentru sibieni. Studenţii, dar nu numai, se pot bucura de activităţile culturale, ştiinţifice şi sportive pe care organizatorii festivalului Universtudent le-au pregatit de astăzi până duminică.

Pe lângă multe spectacole şi workshop-uri, prima zi a festivalului va aduce de la ora 19.00 mult aşteptata Parada Unverstudent. Tradiţională deja pentru festival, aceasta va pleca din parcarea Facultăţii de Inginerie, până în Piaţa Mică. Organizatorii promit că aceasta va fi un adevărat spectacol. Parada va fi continuată de un concert DreamCatchers, în Piaţa Mică, de la ora 21.00. De la ora 21.30, Trupa Veche va susţine un concert, tot în Piaţa Mică, unde publicul este aşteptat în număr cât mai mare. Spectacolul continuă în Piaţa Mică şi după concert cu jonglerii cu foc, ale trupei Crispus Art of Fire.

Zi încărcată cu evenimente

Şi mâine, 3 mai, evenimentele se ţin lanţ în cadrul festivalului studenţesc. De la ora 09.00 Asociaţia Studenţilor în Psihologie Sibiu (ASPS) organizează un Campionat de Fotbal, la Complexul Sportiv Luceafărul. De la ora 10.00 Facultatea de Teatru şi Televiziune din Cluj organizează un workshop pentru toţi doritorii, la Casa de Cultură a Studenţilor. Colegiul Naţional Octavian Goga Sibiu va fi gazda unui workshop organizat de SSMH, „Micii sanitari”, de la ora 12.00. Începând cu ora 14.00, vor avea loc următoarele evenimente: workshop-ul CreADivity organizat de Asociaţia PRIME Sibiu, ce va avea loc la Facultatea de Jurnalistică, dar şi un recital de pian al Ancăi Săftulescu, ce va fi „însoţit” de expoziţia foto a lui Toni Timar, în Sala Oglinzilor a Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR). Ora 15.00 vine cu un workshop de Origami, organizat de Liga Studenţilor din Facultatea de Litere şi Arte, ce va avea loc la sediul acestei facultăţi.

Studenţii simulează un accident rutier

De asemenea, de la aceeaşi ora va avea loc tradiţionalul Road Safety, organizat de SSMH, ce se va desfăşura pe Bulevardul Corneliu Coposu. Acest proiect constă într-o simulare de accident rutier care se va solda cu mai multe victime şi într-o intervenţie rapidă a Poliţiei şi a Serviciului de Ambulanţă sau SMURD. Road Safety îşi propune să sensibilizeze populaţia cu privire la numărul tot mai mare al accidentelor rutiere. Tot de la ora 15.00, la Teatrul Gong, va avea loc spectacolul „Cameristele”, al studenţilor de la Universitatea Spiru Haret din Bucureşti. De la ora 19.30 tot Teatrul Gong va fi gazda spectacolului „Flori pentru Algernon” de la FTT din Cluj-Napoca. O mare parte din studenţii care joacă în această piesă au jucat în două producţii ale Teatrului de Artă Deva şi au colaborat cu teatrul din Cluj şi nu numai. Preţul biletelor pentru aceste spectacole va fi de 5 lei. De la ora 20.00, trupa Improvisneyland din Bucureşti va susţine un spectacol de improvizaţie în Music Pub, iar de la ora 22.00 aceştia vor fi şi la Sala Adore (Piaţa Cibin). De la ora 21.00 Diana Roşca aşteaptă publicul cu stand-up comedy în White Rabbit. Şi aici, doritorii vor trebui să plătească 5 lei pentru bilet. Organizatorii aşteaptă ca publicul să participe la aceste evenimente, în număr cât mai mare.

 

 

Adaugă comentariu

Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
infosib nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica "Comentarii", responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.






Codul de securitate
Actualizează

 

Potrivit art. 206 CP responsabilitatea juridică pentru conţinutul articolului aparţine autorului. În cazul unor agenţii de presă şi personalităţi citate,responsabilitatea juridică le aparţine acestora.

© Reproducerea oricărui material din aceastăpublicaţie este categoric interzisă în lipsa consimţământului prealabil al KOMPAKT.
Follow us on Twitter