Serviciul Rutier şi Biroul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din I.P.J. Sibiu organizează mâine concursul naţional „Educaţie rutieră – educaţie pentru viaţă”, etapa judeţeană, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu.
Evenimentul va avea loc la Şcoala cu clasele I-VIII nr.21, cu începere de la ora 10.00. La fel ca alte acţiuni, concursul se subscrie Campaniei Naţionale de educaţie rutieră „Alege viaţa” iniţiate la nivel naţional de către Direcţia Rutieră din Inspectoratul General al Poliţiei Române. Scopul concursului este acela de a evidenţia cele mai bune echipaje din unităţile de învăţământ preuniversitar în domeniul rutier, prin parcurgerea a patru probe, respectiv proba teoretică, poligon, parc-şcoală şi arbitraj.La concurs sunt invitate echipajele şcolare care au obţinut locurile I şi II la etapele zonale (Sibiu, Mediaş, Cisnădie) susţinute anterior. Echipajul desemnat câştigător al locului I va reprezenta judeţul Sibiu la etapa naţională, care va fi organizat în sezonul estival. Ca în fiecare an, Automobil Club Român susţine în bună măsură o parte a premiilor pentru echipajelor primelor locuri, dar şi pentru ceilalţi participanţi.
| < Anterior | Următor > |
|---|





