Persoanele beneficiare de ajutor social vor fi verificate o dată la 3 luni de către inspectorii Primăriei Sibiu.
De la începutul acestui an au intrat în vigoare o serie de modificări prin care se completează legea care consfinţeşte acest drept. Printre modificări se numără şi perioada în care trebuie actualizate actele pe care titularii le depun, precum şi termenele în care aceştia trebuie verificaţi. Până în acest moment, Serviciul Public de Asistenţă Socială are în evidenţă un număr de 125 de dosare, care includ 277 de beneficiari.
Dreptul la ajutor poate fi suspendat
În urma controalelor realizate anul acesta şi a modificărilor apărute în dosarele titularilor a fost suspendat sau s-a dispus încetarea plăţii pentru un număr de 34 dosare. De asemenea, dreptul la venitul minim garantat poate fi suspendat şi pentru nerespectarea unei cerinţe obligatorii stipulate de lege: persoanele apte de munca din familiile pentru care se asigura venitul minim garantat vor efectua lunar acţiuni sau lucrãri de interes local. Acestea sunt obligate să presteze aceste ore de muncă în condiţiile în care starea de sănătate le permite.
Muncă în folosul comunităţii
Anul acesta, în luna martie, din totalul de aproximativ 127 de titulari existau 23 de persoane apte de muncă în folosul comunităţii, din care 15 au prestat orele în folosul comunităţii, iar unui număr de 5 titulari li s-a retras sau a fost suspendat acest drept pentru că nu au realizat orele de muncă. Municipalitatea sibiană a stabilit, conform legii, un plan de acţiuni şi lucrări de interes local pe anul 2011 în care pot fi implicate persoanele beneficiare de ajutor social. Acestea sunt: curăţenie şi întreţinere la baza sportivă, manipularea şi distribuirea ajutoarelor alimentare în cadrul Programului PEAD, curăţarea zăpezii, reparaţia şi curăţarea unor utilaje agricole, lucări de pregătire a solului pentru însămânţare, spălat bănci şi coşuri de gunoi, curăţat stâlpi de afişe, curăţenie în parcuri.
| < Anterior | Următor > |
|---|





