Cele mai slabe rezultate din ultimii 20 de ani s-au înregistrat anul acesta la examenul de bacalaureat.
În multe licee din ţară nici măcar un candidat nu a luat notă de trecere. La nivel naţional, promovabilitatea este de 44,47%. Să fie de vină sistemul, profesorii sau elevii? Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat că România este la răscruce iar rezultatele şi comportamentele de la bacalaureat sunt oglinda societăţii, precizând că naţiunea trebuie să aleagă dacă va merge pe mâna celor oneşti sau pe şmecherii. De asemenea, Daniel Funeriu i-a felicitat pe cei 65 de elevi care au luat nota 10 la bacalaureat, precizând că aceştia vor fi premiaţi de Ministerul Educaţiei în cadrul unei ceremonii. Ministrul Educaţiei a mai spus că pentru prima dată societatea ştie că diploma de bacalaureat are o valoare câştigată prin muncă.
„Nu trebuie să-i facem vinovaţi doar pe elevi ”
În acelaşi timp, Federația Sindicatelor Liberedin Învățământ(FSLI) consideră că rezultatele slabe de la examenul de bacalaureat din acest an arată, de fapt, dezorganizarea care există în sistemul educațional românesc. „Pentru notele obținute la acest examen nu trebuie să îi facem responsabili doar pe elevii dezinteresați de învățătură. Vina o poartă în egală măsură și cadrele didactice, părinții precum și reprezentanții Ministerului Educației. Nu ne putem aștepta la performanțe deosebite în învățământ, în general, și la examenul de bacalaureat, în special, dacă reforma sistemului nu începe de la baza acestuia, din primul an de școlarizare al copilului. Avem în continuare programe școlare mult prea încărcate, un sistem de învățământ neatractiv și care nu este centrat pe abilitățile fiecărui elev, unități de învățământ în care lipsesc investițiile și resursă umană nemotivată. Abia după ce vom rezolva aceste probleme, putem afirma că rezultatele examenului de bacalaureat arată capacitatea produsului școlii românești – elevul”, se arată într-un comunicat de presă.
661 de eliminări din cadrul examenului
FSLI recomandă tuturor factorilor decizionali din țară, ca în baza acestor rezultate, să privească sistemul de învățământ cu mai mult interes și responsabilitate și să folosească dialogul social ca pe un mijloc de rezolvare a problemelor grave cu care se confruntă educația din România. Ministerul Educaţiei a înregistrat 661 de eliminări la prima sesiune a bacalaureatului, candidaţii daţi afară de la test pentru fraudă nemaiputând susţine examenul în toamna acestui an şi nici în vara anului viitor.
53,8% promovabilitate la Sibiu
Judeţul Sibiu se situează cât de cât bine în clasamentul pe judeţe. Comparativ cu alte judeţe, procentul de 53,8%, nu este foarte mic faţă de cel de anul trecut, când rata de promovabilitate în judeţul Sibiu, a fost de 63,55%. Rezultatele la examenul de bacalaureat pot fi văzute pe site-ul www.ebacalaureat.ro
| < Anterior | Următor > |
|---|





