Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu pune la dispoziţia persoanelor interesate, oferta locurilor de muncă disponibile în această perioadă în Germania şi Austria, pentru cetăţenii români.
Pentru Germania sunt oferite 10 posturi de asistente/asistenţi medicali în regiunea Bavaria. Solicitanţii trebuie să cunoască limba germană, durata contractului de muncă este pe perioadă nedeterminată, iar CV-ul se trimite la adresa de e-mail: robert.beck@domus-mea pâna la data de 31.08.2011. Angajatorul oferă sprijin în obţinerea permisului de muncă, obţinerea unei locuinţe şi învăţarea limbii germane în şcoala proprie. Alte oferte de locuri de muncă în Germania sunt în domeniul hotelier în regiunile Sachsen Anhalt, Rheinlan şi zona Mării Nordului şi anume: 3 locuri – bucătar/bucătăreasă, 2 locuri - ospatar, 3 locuri – cameriste, 4 locuri – specialist/specialistă în restaurant. Solicitanţii trebuie să aibă cunoştinte de limba germană şi limba engleză precum şi calificare sau experienţă de 2 ani în domeniu. Contractul de muncă va începe imediat, durata acestuia nu este specificată, iar CV –ul în limba germană şi engleză se trimite la adresa de e-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza pana la data de 31.07.2011.
Se caută drujbist, în Austria
Pentru Austria sunt oferite 30 de posturi de drujbist calificat în regiunea Oo - localitatea Waldhausen. Solicitanţii trebuie să aibă cunoştinţe de limba germană nivel mediu, precum şi experienţă de minim 5 ani în tăierea copacilor în păduri. Durata contractului este de 6 luni cu posibilitatea de prelungire, iar Cv-ul se trimite la adresa de e-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza până la data 07.08.2011. De asemenea, angajatorul oferă cazare ( dormitor, bucătărie, maşină de spalat), echipament de lucru, utilaje şi consumabile, accesorii pentru lucru, autoturism. Ofertele se găsesc pe portalul EURES naţional www.eures.anofm.ro.
Acte necesare
Persoanele interesate de aceste oferte se pot adresa AJOFM Sibiu, str. Morilor nr. 51 A ,jud. Sibiu,cam. 440 et. IV, tel. 0269/210882 int. 119; 0269/237719; fax 0269/230089; e-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza , persoană de contact – asistent EURES Pastor Viorica, iar actele necesare pentru înscrierea în evidenţele AJOFM Sibiu în vederea obţinerii unui loc de muncă în statele UE sunt următoarele:
- copie BI./CI sau copie paşaport cu valabilitate de minim şase luni;
- CV model EUROPASS într-o limbă de circulaţie internaţională;
- cazier judiciar în original care să ateste că nu are antecedente penale (termen de valabilitate şase luni) ;
- adeverinţă de la medicul de familie, cu menţiunea ,,apt pentru muncă”;
- o poză tip paşaport
| < Anterior | Următor > |
|---|





