gototopgototop

infosib - cotidian online

Vremea la Sibiu
Mostly Cloudy Rain
15°C 22°C
Miercuri Joi

23. 05. 2012

Ultimul update10:52:23 AM GMT

Life & Style Fapt Divers Tradiţii de respectat şi superstiţii de băgat la cap pentru Anul Nou

Tradiţii de respectat şi superstiţii de băgat la cap pentru Anul Nou

Email Imprimare PDF
(1 - user rating)

Superstiţiile Anului Nou  sunt transmise din generaţie în generaţie şi respectate cu sfiinţenie de români. De obicei, bătrânii sunt cei care păstrează cel mai bine obiceiurile şi spun ce trebuie să faci în noaptea dintre ani ca să fii sănătos, să fii iubit şi să ai un an îmbelşugat.

Prima superstiţie din bătrâni povestită este aceea că în noaptea de An Nou nu trebuie să arunci gunoiul şi să dai obiecte din casă. De asemenea, tradiţia spune că nu trebuie să te apuce noul an spălând rufe sau tricotând pentru că îţi va merge rău tot anul. Hainele se spală tocmai la Bobotează, când se sfinţesc apele. Ca să ai parte de belşug, la cumpăna dintre ani este musai să ai mulţi bani în buzunar. Mai mult, dacă vei găsi bani în această noapte, vei avea noroc tot anul. Pentru spor în casă, în Ajunul Anului Nou, pune bani în apa cu care te vei spăla pe faţă în prima dimineaţă din an.

La miezul nopţii deschide uşa!

Anul vechi trebuie să iasă, iar cel nou trebuie să intre. Dacă îţi petreci seara în compania sufletului pereche este bine să vă sărutaţi sub vâsc, planta este considerată sacră încă din antichitate. Ora zero trebuie să te prindă bucuros, sub vâsc, punându-ţi în gând o dorinţă şi rugându-te pentru sănătate şi bunăstare. Nu plânge şi nu te certa cu nimeni pentru că aşa va fi tot anul care vine. Nu folosi foarfecele în noaptea de Revelion ca să nu-ţi tai norocul. Este recomandat să îmbraci haine noi, şi mai ales de culoare roşie, ca să atragi energiile pozitive şi dragostea celor din jur. Pentru prosperitate nu este bine să mături în prima zi din an. Ca să nu ai parte de necazuri în tot restul anului nu trebuie să agaţi în cui caldendarul pe 2010 înainte de ora zero.

Nici o masă fără peşte

Pregătirea bucatelor pentru seara dintre ani este învăluită şi ea în umbra superstiţiilor. Aşa că, pentru această sărbătoare, nu găti mâncare din carne de pasăre, deoarece aşa cum găina scormoneşte în pământ şi-l împrăştie, tot aşa se risipeşte norocul şi bunăstarea casei. Trebuie să ai pe masă un preparat din carne de peşte, ca să te strecori prin anul ce vine lin şi să te fereşti de răutăţi. Se mai spune că, dacă vei dormi în ziua de Sf. Vasile, vei dormi tot anul. Din bătrâni se  mai spune că, pentru a avea un an bun, cu bucurii şi realizări importante, primul om care-ţi trece pragul casei de Revelion trebuie să fie bărbat.

 

Adaugă comentariu

Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
infosib nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica "Comentarii", responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.






Codul de securitate
Actualizează

 

Potrivit art. 206 CP responsabilitatea juridică pentru conţinutul articolului aparţine autorului. În cazul unor agenţii de presă şi personalităţi citate,responsabilitatea juridică le aparţine acestora.

© Reproducerea oricărui material din aceastăpublicaţie este categoric interzisă în lipsa consimţământului prealabil al KOMPAKT.
Follow us on Twitter