gototopgototop

infosib - cotidian online

Vremea la Sibiu
Mostly Cloudy Rain
15°C 22°C
Miercuri Joi

23. 05. 2012

Ultimul update10:52:23 AM GMT

Life & Style Fapt Divers Soluţii de amenajare cu buget mic

Soluţii de amenajare cu buget mic

Email Imprimare PDF
(0 - user rating)

Dacă eşti tânăr şi ai reuşit să obţii un credit bancar să îţi achiziţionezi o mansardă sau un apartament de 50mp vei fi nevoit să apelezi la trucuri pentru a amenaja spaţiul. Bugetul redus de achiziţionare a locuinţei visate te va obliga să cauţi cele mai ieftine materiale pentru amenajare.

Acest lucru presupune însă curaj şi deschidere către ideea de a rupe barierele standardului şi de a face totul personalizat.Începem cu camera de baie. Aceasta se poate îmbrăca doar parţial în ceramică, respectiv pardoseala şi zona din dreptul căzii sau a duşului. Suprafeţele de perete rămase libere pot fi zugrăvite în culorile care vă convin atât din punct de vedere al gusturilor cât şi din acela al spaţiului disponibil. Trebuie să ştiţi că spaţiile mici suportă culori deschise care să dea senzaţia de metri pătraţi în plus. Un alt secret pe care îl recomandă specialiştii în design este legat de uşile de interior. Pentru baie se pot folosi uşile culisante, nu ocupă spaţiu util şi sunt şi mult mai estetice, dacă vă alegeţi o culoare asortată cu restul locuinţei. Lampioane şi mobilier vechi. Pentru mobilă şi corpuri de iluminat, variantele sunt multiple. Aici se poate face un echilibru între elemente neutre din punct de vedere al esteticii, confortului şi elemente folosite ca accente sau centre de interes pentru care merită să facem o investiţie mai mare. De exemplu, în funcţie de stilul de amenajare, se pot alege corpuri de iluminat neutre, cu design simplu sau chiar tehnic şi o lustră de tip candelabru într-o zonă principală, unde să se poată vedea din cât mai multe unghiuri ale spaţiului. Un pont util, luaţi în calcul şi varianta achiziţionării unor corpuri de iluminat produse în Turcia sau Grecia care copiază designul lămpilor consacrate ale firmelor italiene, dar la jumătate de preţ faţă de acestea. Mobilierul poate fi achiziţionat de la producătorii în serie, magazinele de second-hand sau de la discounturi cu mici defecte. Corpurile de mobilier zgâriate, lovite sau cu piese lipsă, pot fi scoase de cele mai multe ori la un sfert din preţul iniţial. Ce puteţi să îi faceţi, dacă vi se pare complicat, o pictaţi sau o vopsiţi manual. Mobila second-hand constituie şi ea o variantă bună de economisire a banilor, cu condiţia ca ea să fie încadrată într-un concept potrivit prin crearea de contraste nou-vechi sau prin refacerea ei într-un mod potrivit interiorului propriu. Puzzle şi dantele vechi. Decorarea pereţilor se poate face ieftin şi eficient. Decupaţi din reviste printurile preferate, înrămaţi-le şi împodobiţi pereţii cu ele. Pentru un efect decorativ aparte, important este modul în care aceste tablouri sunt dispuse. De asemenea, cu câteva sute de lei şi puţină pasiune puteţi să vă decoraţi casa cu puzzle-uri făcute chiar de voi. Mai sunt şi fotografiile de care sunteţi mândri, pe care le-aţi surprins în vacanţe, şi care pot să dea foarte bine pe post de elemente decorative, dacă sunt prelucrate cu grijă. Li se pot aplica de exemplu tot felul de efecte de culoare care să se potrivească şi să avantajeze cromatic camerei în care sunt dispuse. La decoraţiuni intră şi textilele. Apelaţi la ajutorul bunicii şi la lada sa de zestre. Din macrameuri, croşeturi sau dantele vechi puteţi face câteva crochiuri pe care le folosiţi la decorarea canapelei, scaunelor din living şi chiar a mobile în caz că necesită mici retuşuri.

 

Adaugă comentariu

Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
infosib nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica "Comentarii", responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.






Codul de securitate
Actualizează

 

Potrivit art. 206 CP responsabilitatea juridică pentru conţinutul articolului aparţine autorului. În cazul unor agenţii de presă şi personalităţi citate,responsabilitatea juridică le aparţine acestora.

© Reproducerea oricărui material din aceastăpublicaţie este categoric interzisă în lipsa consimţământului prealabil al KOMPAKT.
Follow us on Twitter