O plimbare prin oraș dezvăluie oricui cât de mult s-a schimbat stilul de îmbrăcăminte al oamenilor în ultimii câţiva ani. Croielile îndrăzneţe şi culorile pe măsură sunt tot mai căutate şi tot mai mulţi oameni încep să urmeze ultimele tendinţe în modă.
Tinerii sunt tot mai curajoşi în abordarea unor stiluri şi combinaţii noi şi provocatoare. Fiecare îşi dezvoltă propriul stil, pe care îl confirmă în fiecare zi, indiferent dacă acest lucru se întâmplă la muncă, la cumpărături sau în club. Unul dintre motivele acestei schimbări este influenţa puternică pe care stilul vestimentar al vedetelor din muzică şi cinema o are asupra tinerilor. Un alt motiv este oferta tot mai abundentă. Tot mai multe branduri internaţionale deschid magazine în Sibiu şi e deja istorie perioada în care călătoriile erau cel mai bun prilej de reînnoire a garderobei. De azi, am intrat oficial şi în perioada de reduceri, aşa că femeile în general au liber la shopping. Vitrinele magazinelor abundă de buline roşii cu Sale, astfel încât tinerii o să ne dea o nouă lecţie de style prin cluburi mai ales. Brandurile célèbre nu mai sunt de mult timp o necunoscută pentru tinerii sibieni. De foarte multe ori, numai o privire aruncată pe hainele unui licean şi realizezi că se investeşte mult în nume.
| < Anterior | Următor > |
|---|





