Cuplurile de îndrăgostiţi din Sibiu ce s-au gândit să spună DA în faţa ofiţerului de stare civilă în ultimele zile ale anului mai au la dispoziţie ziua de 31 decembrie, până la ora 13.00.
După cum ne informează Mirela Gligore, purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Sibiu, Serviciul de stare civilă lucrează în aceste zile cu publicul în ciuda aplicării ordonanţei Boc, prin care angajaţii bugetari sunt în concediu fără plată în această perioadă. Biroul căsătorii va fi deschis în 31 decembrie pentru cei care şi–au programat căsătoria în ultima zi din an, dar şi pentru cei care vor să–şi depună documentele pentruo viitoare cununie civilă, între 9-13. Angajaţii de la Biroul de înregistrare a deceselor lucrează în 30 şi 31 decembrie şi în data de 2 ianuarie între orele 9 şi 13, iar cei de la Biroul de naşteri vor avea deschis în 31 decembrie, între orele 9 şi 13.
| < Anterior | Următor > |
|---|





