VW Golf VI este cea mai sigură maşină testată de EuroNCAP pentru anul 2009. Maşina produsă la Wolfsburg a primit aproximativ 103 puncte de siguranţă din partea evaluatorilor de la EuroNCAP.Belgienii de la Euro NCAP au prezentat, pentru prima dată, o listă a celor mai sigure modele testate de ei în anul precedent.
Liderul clasamentului din 2009 este Volkswagen Golf VI, model care a fost testat și în 2008, dar a fost supus din nou testelor în 2009 pentru a-și certifica nivelul de siguranță sub noile criterii de testare. Pe locul doi s-a situat Honda Insight, iar locul trei a fost obținut de Toyota Prius.
Reuşita Golf VI
Pe parcursul anului trecut, au fost testate 33 de modele cu aplicarea unor proceduri mai stricte şi mai detaliate pentru testele de impact EuroNCAP. Sistemele electronice de siguranţă şi asistenţă care previn producerea accidentelor şi a rănirilor grave sunt luate de asemenea în calcul în evaluarea efectuată în baza unei metode noi, mai stricte. Noul Golf VI oferă o siguranţă maximă prin intermediul elementelor standard de siguranţă între care se regăseşte ESP cu asistenţă prin contravirare, ABS cu asistenţă la frânare, sistem de control al tracţiunii (ASR), blocajul electronic al diferenţialului (EDS), optimizarea cuplului motor (MSR), stabilizarea remorcii, sistemele de prindere Isofix pentru două scaune pentru copii pe bancheta din spate, precum şi airbagurile pentru şofer şi pasagerul din dreapta, cu posibilitatea de dezactivare a acestui ultim airbag, inclusiv airbag pentru zona genunchilor pentru şofer şi un sistem de airbaguri cortină pentru pasagerii din faţă şi din spate, cu airbaguri laterale. Reprezentanţii producătorului modelul VW spun că „modelul Golf nu se limitează să respecte standardele europene în domeniul siguranţei. În anul 2008, acest model compact a obţinut prestigioasa distincţie Top Safety Pick, decernată de institutul independent de siguranţă din SUA - “Institutul pentru Asigurarea Securităţii pe Autostrăzi” (IIHS)”.
Noi reguli la EuroNCAP
Criteriile de siguranță pentru testele EuroNCAP din 2010 vor fi înăsprite cu 5% pentru protecţia adulţilor, 5% pentru protecţia copiilor şi procentul punctelor care trebuiesc obţinute la testul de impact cu pietonii va trebui să urce la 40. Înăsprirea criteriilor de jurizare va înseamna că un model va trebui să obţină mai multe puncte în urma crashtestelor pentru a obţine acelaşi număr de stele pe care l-ar fi primit în 2009.
| < Anterior | Următor > |
|---|





