BMW a prezentat o motocicletă cu motor de 6 cilindri în linie, la Salonul Moto de la Milano “EICMA 2009”.
Botezat BMW Concept 6 motorul propulsat de 6 cilindri în linie este cu 100 mm mai îngust decât propulsoarele de acest gen dezvoltate de producătorul bavarez până acum. Pentru a obține această performanță, inginerii BMW au micșorat distanța dintre cilindri și au plasat toate componentele electrice și mecanice în spatele arborelui cotit. Blocul motor și chiuloasă au fost optimizate pentru o construcție cât mai ușoară, dar în același timp rigidă. Configurația în 6 cilindri îi conferă propulsorului un foarte bun echilibru, ceea ce a dus la eliminarea arborelui de contraechilibrare. În ceea ce privește performanțele, motorul oferă un cuplu maxim de 130 Nm la 2.000 rotații pe minut, iar consumul este mai mic decât cel al unui motor în 4 cilindri. Acest lucru se datorează tehnologiei ride-by-wire. Noul model ar putea intra în producția de serie din 2011.
| < Anterior | Următor > |
|---|





