De ceva vreme se tot vorbeşte de o posibilă schimbare de distribuţie a guvernului actual. Întrebat despre o posibilă remaniere, Emil Boc a răspuns că „aceste lucruri se fac, nu se discută”. Primul-ministru nu a vrut să vorbească foarte mult despre acest subiect. „Vă spun ce v-am spus şi până acum. Aceste lucruri se fac, nu se discută.”
Termenul de „remaniere” a Guvernului se află în discuţie încă de prin luna iulie când ministrul Dezvoltării şi Turismului, Elena Udrea a adus în discuţie evaluarea miniştrilor. "Vă spun că avem acest termen, 1 septembrie şi partidul aşteaptă să vadă evaluarea miniştrilor şi sancţiunile acolo unde se impun. Sancţiunile fiind remanierea", anunţa Elena Udrea, la sfârşitul lunii iulie în cadrul unei emisiuni televizate. Aceasta mai spunea că Traian Băsescu ar avea "atributul constituţional" de a cere demisia premierului şi a miniştrilor. "Deci răgazul pe care preşedintele l-a dat acestui Guvern pentru că, dincolo de faptul cã preşedintele i-a adus pe fiecare dintre miniştri în Guvern, fără preşedintele Traian Bãsescu acest Guvern nu exista în componenţa asta, este atributul constituţional al preşedintelui României să cearã demisia primului ministru, a miniştrilor, şi aşa mai departe". Reacţiile nu au încetat să apară de la membri PD-L. Vicepreşedintele Adriean Videanu a spus că termenul „remaniere” este mai mult preluat de presă şi că „o remaniere trebuie facută într-un moment de inflexiune a unui nou set de politici cu care vine guvernul.”
Lista remaniaţilor începe
Liderii PNL îi solicită deja primului-ministru, Emil Boc, demiterea ministrului Muncii, Mihail Şeitan. Potrivit unui comunicat de presă, liberalii consideră 'iresponsabile' declaraţiile ministrului Şeitan referitoare la plata contribuţiilor sociale care deţin venituri din activităţi independente. “PNL îi cere premierului Emil Boc demiterea ministrului Muncii, Mihai Şeitan. PNL califică drept iresponsabile declaraţiile ministrului Muncii cu privire la modul de aplicare a noilor reglementări privind plata contribuţiilor sociale de către persoanele care realizează venituri din activităţi independente. Ministrul Şeitan afirmă cu seninătate că penalităţile de întârziere pentru neplata la timp a acestor contribuţii se vor aplica după bunul plac al guvernanţilor, ceea ce încurajează nerespectarea legii şi evaziunea fiscală”, se arată pe site-ul Agerpres.
Purtătorul de cuvânt al PNL, Mihai Voicu susţine că partidul pe care îl reprezintă apreciază ca “inadmisibil” faptul că un contribuabil este “obligat să plătească contribuţiile către stat de două ori, în situaţia în care acesta prestează activităţi şi ca
angajat cu carte de muncă şi cu contract de drepturi de autor”.
“Partidul Naţional Liberal va lupta cu toate mijloacele pe care le are la dispoziţie pentru apărarea intereselor românilor care practică profesii liberale şi care sunt loviţi de haosul generat de guvernarea Băsescu-Udrea-Boc”, se mai precizează în comunicatul de presă.
Totodată, conform ziarului Puterea, pe lista remaniaţilor de la 1 septembrie s-ar afla şi ministrul finanţelor, Sebastian Vlădescu, cel al transporturilor, Radu Berceanu şi ministrul comunicaţiilor, Gabriel Sandu. Se pare că 15 dintre senatorii şi deputaţii democrat-liberali au început să-şi negocieze trecerea la Opoziţie în cazul în care remanierea nu va avea loc. Aceştia ar fi promis că vor susţine moţiunea de cenzură, după care vor trece în PSD sau PNL. Aceleaşi surse democrat liberale spun că în cazul în care remanierea are loc, nu se va mai depune nicio moţiune de cenzură pentru că cei din Opoziţie sunt conştienţi de şansele scăzute de reuşită.
„Nu există dezertări din partid”
Liderul PDL, Emil Boc întrebat dacă se teme de dezertări din partidul său a ţinut să precizeze că nu se poate vorbi de aşa ceva, ci de o solidaritate şi soliditate a coaliţiei guvermentale. "În şedinţa Senatului de marţi, când am stat împreună cu domnul ministru (Radu Berceanu - n.r.) 12 ore la discuţii, am demonstrat că există o soliditate şi o solidaritate în PDL. Cei care vorbeau de dezertări au primit o probă de solidaritate a PDL şi de soliditate a coaliţiei guvernamentale", a spus Emil Boc, în vizita sa de la Sibiu.
Raluca Turcan aşteaptă evaluarea promisă
Vice-preşedintele PD-L Raluca Turcan este de părere că ministrul Boc trebuie să-şi ţină promisiunea făcută către colegii parlamentari, şi să prezinte o evaluare a tuturor membrilor Guvernului. "Aş spune că există aproape un consens în rândul colegilor din PDL, în special în rândul parlamentarilor, ca la 1 septembrie primul ministru să vină cu o evaluare clară a măsurilor guvernului de până acum şi, în acelaşi timp, cu o evaluare individuală a performanţelor miniştrilor. Cred că premierul, la 1 septembrie, trebuie să ne spună foarte clar care sunt miniştrii cu performanţe, în urma acestei evaluări, care sunt miniştrii care merită să rămână în echipa guvernamentală şi eventual, dacă este cazul, să se procedeze la remaniere”, a spus Turcan. Într-un interviu acordat Radio France International, vice-preşedintele Raluca Turcan a spus că nu este neapărat nevoie de o schimbare a viziunii de ansamblu, pentru că aceasta a fsot deja trasată: "Viziunea de ansamblu nu are cum să se schimbe, pentru că reformele în linii mari au fost trasate. Ele sunt dureroase, n-au fost făcute în 20 de ani, dar obiectivele acestor reforme sunt stabilite. Modalitatea în care ne atingem aceste obiective de guvernare poate să varieze".
Se vrea competenţă şi performanţă
Deputatul PDL a arătat, totodată, că vrea să vadă în actul de guvernare al Cabinetului Boc competenţă şi performanţă, arătând că, în caz contrar, democrat-liberalii vor fi nevoiţi să intervină. "Evident că au fost unele incoerenţe în actul de guvernare, nu are rost să ne ascundem după deget şi nici să fim ipocriţi. Au fost unele incoerenţe, au fost unele ezitări, poate unele întârzieri în aplicarea unor decizii. Cu toţii am considerat că astfel de greşeli ne fac rău, aduc atingere în primul rând cetăţenilor, dar şi Partidului Democrat Liberal. Deci, am tras o linie şi am acceptat cu toţii că, din acest moment, nu mai putem tolera, pentru că şi nivelul de suportabilitate al oamenilor are o limită. Eu, ca om politic, mă raportez în primul rând la cetăţeni şi abia apoi la partid şi poate la colegii de partid. Pe mine mă interesează ce simt oamenii despre ceea ce face PDL la guvernare şi vreau să văd în actul de guvernare coerenţă, vreau să văd competenţă, performanţe şi să apară rezultatele. Dacă nu apar rezultatele sau acestea întârzie să apară în unele domenii, atunci este evident că trebuie să intervenim", a spus Turcan pentru RFI.
| < Anterior | Următor > |
|---|



