80 de tineri din toată ţara au venit în judeţul Sibiu să înveţe cum să devină liderii de mâine. Crucea Roşie Sibiu organizează în aceste zile o tabără de vară pe Valea Sadului în comuna Sadu, menită să-i deprindă cu aptitudinile unui conducător.
Aflată la cea de-a noua ediţie, tabăra organizată de Crucea Roşie, filiala Sibiu, a adunat anul acesta tineri cu vârste cuprinse între 14 şi 20 de ani, din toate regiunile ţării dornici să înveţe şi să capete caracteristicile unui lider. De idee au fost atrase şi instituţiile publice din judeţul Sibiu care s-au alăturat programului Crucii Roşii şi au propus desfăşurarea unor activităţi comune cu aceşti copii. Primii care au venit să le ofere nişte lecţii tinerilor au fost cei de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie. Reprezentanţii Biroului pentru Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au abordat în cadrul intâlnirii teme precum munca de poliţie, prevenirea consumului de alcool şi de droguri. După discuţii tinerii au avut ocazia să vadă o parte din tehnica din dotarea Poliţiei sibiene. „Tinerilor am încercat să le inducem o stare plăcută prezentându-le tehnica noastră din dotare printre care şi ochelarii pe care i-am primit dintr-un schimb de experienţă cu poliţiştii germani. Aceşti ochelari simulează starea de beţie. Le-am mai prezentat tinerilor tehnica de la Serviciul de Criminalistică, privind cercetarea la faţa locului, mă refer la laboratorul de criminalistică, dar şi noul aparat radar primit de curând de Inspectoratul Judeţean de Poliţie din Sibiu.” a declarat Cristian Stanciu, inspector principal din cadrul Biroului pentru Analiză şi Prevenire a Criminalităţii.
Voluntar francez la Valea Sadului
Cei mai mulţi dintre tinerii participanţi s-au arătat încântaţi de prezentarea făcută de IJP Sibiu. Printre aceştia s-a numărat şi Martin, un voluntar din Franţa care a venit la Valea Sadului pentru a lua parte la această tabără. „Am auzit de această tabără de la unul dintre organizatori, care este şi o cunoştiinţă de a mea. Mi s-a părut o idee foarte interesantă pentru că are aplicativitate, iar tinerii învaţă să se descurce, să comunice şi să nu discrimineze.”, ne-a declarat Martin. Conform organizatorilor, grupului li se va mai alătura în acest sfârşit de săptămână o echipă de 13 tineri din Bologna, Italia. Aceştia vor fi puşi la curent cu activităţile petrecute în timpul săptămânii şi vor lua parte la trainingurile din zilele de sâmbătă şi duminică. Crucea Roşie Sibiu organizează zilnic pentru participanţi ateliere de lucru. Acestea din urmă se axează mai mult pe educaţie de la egal la egal în mod creativ, jocuri pentru voluntari, prim-ajutor, dar şi pe un training de teatru forum. „Consider că aceste traininguri şi lecţiile pe care le oferim, precum cel de prim-ajutor sunt necesare a fi ştiute de un lider. Copii au arătat foarte mare interes încă din prima zi, s-au implicat în activităţi şi s-au descurcat foarte bine.”, a declarat Cristin Bîzu, coordonatoarea proiectului. Printre partenerii taberei de vară se află alături de Inspectoratul Judeţean de Poliţie şi Centrul Chinologic din Sibiu. Aceasta va organiza în 6 august o acţiune în colaborare cu Crucea Roşie, filiala Sibiu, în zona taberei, de simulare a unei situaţii de salvare a unor persoane rătăcite în zonă împădurită cu ajutorul câinilor de serviciu şi a unui elicopter EC 305 din dotarea Unităţii Speciale de Aviaţie a M.A.I. Activitatea face parte din cadrul cursurilor care se desfăşoară în această săptămână la Centrul Chinologic Sibiu pentru antrenamentul câinilor de salvare persoane în mediu urban şi natural. Mai exact este vorba de zboruri de antrenament pentru obişnuirea câinilor cu transportul aeroportat şi coborârea în rapel, din elicopter, în zonele accidentate. Activităţile din cadrul acestei ediţii a taberei de vară „Liderii pentru mâine” au început în 2 august şi urmează a fi finalizate în 8 august.
| < Anterior | Următor > |
|---|



