Sărbătoarea luminată a Naşterii Domnului Isus Hristos, să aducă tuturor sibienilor pace în suflete, optimism şi multă sănătate necesare unor realizări deosebite în viaţa lor.
Fie ca Sărbătoarea Crăciunului să ne pregătească sufleteşte şi să ne dea speranţa împlinirilor pe care ni le va aduce Anul Nou. După trei ani de la aderarea în Uniunea Europeană, şi la un an de la începerea crizei financiar-economice globale, vom acorda o mai mare atenţie evoluţiei societăţii noastre în viitorul an. Personal, am convingerea că, în 2010, cetăţenii, administraţiile publice din judeţ, organizaţiile non-guvernamentale şi comunităţile de afaceri vor face eforturi animate de patriotism şi spirit civic şi vom reuşi să depăşim greutăţile cu care ne confruntăm. De noi toţi va depinde mersul înainte al modernizării societăţii româneşti. Anul Nou 2010 să împlinească planurile şi aspiraţiile noastre, ale sibienilor, pentru un trai mai bun, pentru locuri de muncă şi pensii mai bune, pentru realizarea acelor proiecte care să ne facă viaţa mai uşoara!
SĂRBĂTORI FERICITE!
LA MULŢI ANI!
Constantin Trihenea
Prefectul Judeţului Sibiu
| < Anterior | Următor > |
|---|





