În ultimul timp auzim frecvent vorbindu-se despre «criza financiară», «impozitul forfetar », «evaziune fiscală », « împrumuturi FMI », « majorarea cotei de TVA », toate devenite subiecte des întâlnite în discuţiile cotidiene din rândul românilor. Indiferent de vârstă, educaţie, studii sau statut social, românul se pricepe la toate, dar mai ales la vorbit şi dezbătut pe o anumită temă, astfel că s-a ajuns ca fiecare dintre noi să îşi dea cu părerea despre un subiect sau altul.

Când vine vorba de stat, impozite şi taxe în fiecare dintre noi stăruieşte un mic “specialist” gata oricând să îşi susţină cu vehemenţă o părere mai mult sau mai puţin argumentată. Mari sau mici, insuportabile sau stimulative, justificate sau nu, impozitele trebuie plătite înainte de a le judeca prin prisma literei legii. Lor trebuie să ne conformăm, dând dovadă de civism. Dar, ca să le respectăm, trebuie mai întâi să le cunoaştem, să le înţelegem, mai ales în condiţiile unor nenumărate transformari legislative sau modalităţi sofisticate de aplicare a legilor fiscale. Pentru a da un raspuns întrebării din titlul articolului ne punem o altă întrebare « care este diferenţa dintre impozit şi taxă? » O întrebare atât de simplă, necesită un răspuns pe măsură, însă să pornim de la definirea celor două noţiuni. DEX-ul defineşte impozitul ca fiind “o plată obligatorie stabilită prin lege, pe care cetăţenii o varsă din venitul lor în bugetul statului”, iar taxa este “o plată efectuată în favoarea bugetului de stat de către diferite persoane fizice sau juridice în cazul când acestea se bucură de anumite servicii sau drepturi”. Aparent sinonime în vorbirea curentă, între cele două obligaţii fiscale există o diferenţă sensibilă. Atât impozitele cât şi taxele se caracterizează prin plata unor sume de bani în favoarea statului, deşi au existat şi obligaţii fiscale în natură (fructe, legume, animale, cereale sau chiar muncă prestată). Au caracter universal, fiind datorate atât de persoanele fizice (cetăţeni), cât şi de persoanele juridice (companii) care realizează venituri, deţin o avere, consumă bunuri sau beneficiază de servicii publice. Sunt prelevări fiscale obligatorii impuse în numele suveranităţii statului şi au caracter nerambursabil. Ambele obligaţii fiscale sunt instituite prin lege şi au drept scop formarea resurselor băneşti necesare a finanţa nevoile colective ale statului. Prin urmare cele două obligaţii fiscale au o utilitate publică, jucând un rol financiar, economic şi social.

TVA-ul este un impozit

Diferenţa dintre impozit şi taxă constă în faptul că plata unui impozit NU presupune o contraprestaţie directă şi imediată din partea statului, în schimb plata unei taxe presupune o contraprestaţie din partea acestuia. Astfel că la data plăţii impozitului pe clădire, spre exemplu, nu beneficiem de nici un serviciu din partea statului pe loc, ci numai la o dată ulterioară sub forma serviciilor publice (ex. învăţământ, sănătate, apărare, ordine publică etc.). Însă, în momentul plăţii unei taxe, spre exemplu taxa de eliberare a cărţii de identitate, există un echivalent direct şi imediat în folosul plătitorilor, adică în cazul nostru beneficiem de acel plastic colorat ce ne dă o identitate, un nume, ne diferenţiază de ceilalţi ca persoană. Taxa reprezintă plata efectuată de către persoanele fizice şi juridice pentru serviciile prestate acestora de instituţiile publice care primesc, întocmesc sau eliberează diferite acte, prestează servicii şi rezolvă alte interese legitime. Cuantumul impozitului se determină în funcţie de natura şi volumul venitului impozabil, în timp ce mărimea taxei depinde, de felul şi costul serviciului prestat. La impozite, termenele de plată se stabilesc în prealabil, în timp ce termenele de plată ale taxelor se fixează, de regulă în momentul solicitării sau după prestarea serviciilor. Date fiind cele de mai sus, putem afirma fără a greşi că TVA-ul este un impozit şi nu o taxă. Deşi TVA vine de la „Taxa pe Valoarea Adăugată” (VAT – Value Added Tax în limba engleză), el este impropriu numit taxă, contribuabilul român nu beneficiază imediat de nici un serviciu din partea statului în momentul plăţii lui. Însuşi Codul Fiscal defineşte la art. 125 TVA-ul ca fiind „un impozit indirect datorat la bugetul statului” şi nu o „taxă” datorată la bugetul statului. Taxa pe valoarea adăugată este un impozit suportat de consumatorul final al unui bun cumpărat sau al unui serviciu ce i-a fost prestat. TVA-ul este un impozit încasat în cascadă de fiecare agent economic care participă la ciclul economic al realizării unui produs sau prestării unui serviciu impozabil.Existenţa unei multitudini de obligaţii fiscale în sarcina cetăţenilor, cuantumul ridicat al acestora şi instabilitatea prevederilor legislaţiei din domeniul fiscal împing la disperare contribuabilul corect, deşi colectarea impozitor şi taxelor ar trebui văzută din prisma unui parteneriat între stat şi contribuabil. De multe ori, prelevările fiscale obligatorii sunt percepute ca descurajând munca, investiţiile şi economiile populaţiei, deşi ele rămân sumele băneşti pe care fiecare dintre noi le plăteşte pentru o societate civilizată. Închei acest articol cu speranţa că fiecare dintre noi, după lecturare, este în măsură să ofere un răspuns pertinent la întrebarea: TVA-ul este impozit sau taxă?

Prep. Univ. Liliana Bunescu