A reușit să îmbine cu mare succes două universuri: copilăria și teatrul. A intrat în casele oamenilor duminică de duminică și a fost adoptat imediat de cei mici și cei mari. Lumea îl recunoaște imediat pe stradă de la televizor, de la teatru sau chiar de la evenimentele caritabile în care actorul se implică. Toți îl strigă Magicianul și îl bucură lucrul acesta. Marian Râlea este actorul care nu se plictisește niciodată de jocul copilăriei și care de 7 ani vede Sibiul ca pe un loc plin de mister ce îl face tot timpul să se reîntoarcă.

e lângă meseria de actor, s-a implicat în diverse proiecte dedicate copiilor, dar și studenților. Iar cei care au avut șansa să fie primii elevi ai magicianului sunt chiar actorii trupei „Teatrul vostru” din Sibiu. Ei sunt cei care au adus teatrul în stradă pentru sibieni și fac tot felul de jocuri cu oamenii. Marian Râlea crede că tot ce a realizat până acum a pornit de la o întâmplare. „În general, tot ce mi s-a întâmplat până acum a fost pură întâmplare. Așa am considerat și acel început Abracadabra, când ieșind de pe porțile facultății teatrale nu mă gândeam că voi juca pentru copii. S-a întâmplat ca după 1989 să mă aflu prin televiziune iar câțiva prieteni m-au întrebat dacă pot să îi ajut cu o emisiune pentru copii și iată că, după a treia emisiune, mi s-a spus că n-o să mai pot scăpa de acest personaj. Un accident a fost și povestea cu actualii masteranzi. Am fost invitat la teatrul "Radu Stanca" să facem câteva spectacole împreună cu Mihai Măniuțiu, și atunci Virgil Flonda m-a întrebat dacă nu mă interesează și școala de actorie de aici. La început am spus că eu, cu toată experiența mea, într-o jumătate de oră o să spun tot ce știu. Dar iată că, la examenul lor de admitere m-au impresionat fiindcă nu știau absolut nimic despre meserie de actor, majoritatea nu fuseseră deloc pe scenă, dar veniseră la această facultate. Și apoi mi-am zis că dacă ei vor, și rezistă, trebuie să încercăm”, mărturisește Marian Râlea.

„Vezi niște ochi care așteaptă să-i faci actori peste noapte”

Deși era destul de neîncrezător în felul cum va comunica cu viitorii lui studenți, Marian Râlea a reușit să se apropie de ei în fiecare zi tot mai mult, iar astăzi spectacolele lor sunt foarte apreciate peste hotare. „Din punctul meu de vedere era o piatră de încercare. Primul curs întotdeauna este dificil și diferit pentu că vezi niște ochi care așteaptă să-i faci actori peste noapte. Ei vor să înveţe cât mai multe, tu nu știi dacă poți, dar oricum le promiți că a doua zi va începe de fapt marea încercare pentru a deveni actor. Practic, primul curs a fost plin de emoție și pentru ei, și pentru mine, a fost o cunoaștere parțială. Nu mi-am dat seama că o să devină o trupă de teatru, dar tot timpul le-am explicat că doar împreună vor învinge și eu cred că au înțeles. E adevărat că acesta a fost primul lucru la care m-am gândit, să fac o trupă de teatru. După primele spectacole pe care le-am făcut împreună mi-am dat seama că ei pot fi o trupă. Unii au învățat mai repede să intre în joc, alții au învățat mai târziu, dar important e că n-au stricat jocul”. Dorinţa de a face educaţie prin intermediul artei nu s-a oprit aici. A căutat forme teatrale pe care tinerii să le accepte mai uşor şi atunci s-a născut conceptul "statuilor cu suflet" care au fost punctul de atracţie în cadrul Festivalului de teatru de la Sibiu din 2009. Tinerii actori nu s-au dat nicio clipă bătuţi şi au ieşit pe stradă iar efectul a fost extraordinar. „Îmi aduc aminte că erau în anul II, și le-am vorbit cum este promovat teatrul în străinătate, cum studenții ies pe stradă și fac tot felul de jocuri cu oamenii. N-am insistat. Dar ei au înțeles și au încercat. Prima dată a fost mai greu însă, au înțeles ideea că personajele trebuie să prindă viață și așa au luat naștere statuile cu suflet. Acestea au apărut pe străzile Sibiului și au prins foarte bine la public. Sibienii s-au obişnuit deja cu teatrul de stradă datorită festivalului internaţional. Însă trupa „Teatrul vostru” nu va rămâne doar în Sibiu, ci vor merge peste tot în ţară dar şi în străinătate. Genul de teatru pe care îl face această trupă este teatru popular, unde personajele prin viață. Cel mai important lucru pe care aceşti tineri actori nu trebuie să-l uite este ideea de unde a pornit totul, acest joc de-a teatrul, pentru că, de fapt teatrul este un joc și important este să joace pentru orice fel de public".

Magicianul, un personaj al poveștilor

„De pe ecran, mă uit la tine/ Nu eşti cuminte, eu te văd/ De nu te-astâmperi să ştii bine/ Mă supăr rău şi fac prăpăd”. Cine nu-şi aduce aminte de şlagărul Magicianului şi în acelaşi timp de toate năzbătiile din copilărie. Câţi nu fugeam de la lecţii duminica şi stăteam lipiţi de ecranul televizorului să învăţăm toate versurile melodiilor. Cui nu îi e dor de Magician, Bebel cel urât, Abramburica, Colombina sau Vrăjitoarea. Sunt emisiuni de care au nevoie şi copii de astăzi, emisiuni educative, unde se pune accent pe interactivitate. „Au fost 20 de ani în care am apărut în fața telespectatorilor mici și mari. Nu ne-am dat seama cum a trecut atâta timp. Era un mare joc al nostru și o mare bucurie. În spatele a ceea ce vedeați dumneavoastră la televizor era o întreagă echipă de oameni mari și mici. Se muncea într-una. Copii trebuiau să se ocupe și de școală în tot acest timp. Aveam un pariu cu ei, în sensul că trebuiau să ia peste 8 la lucrări de control de la şcoală. A fost o perioadă frumoasă de care îmi amintesc cu plăcere. Și acum întâlnesc oameni care îmi spun Magi, toate echipele de filmare îmi spun la fel. Până și pe mama de la Brașov, lumea o cheamă tanti Magi. E plăcut, uneori este inconfortabil pentru că nu am vrut niciodată să arăt ca o vedetă. Am vrut să deschidem o poartă în anii 90. Și atunci apărut Magicianul- un personaj al poveștilor. Nici nu aveam concurență așa de mare, eram la început, deschideam niște porți, în speranța că după noi vor veni alții . Din păcate acest lucru nu s-a întâmplat. Cred că personajul Magicianul a încercat să pună în valoare talentul și personalitatea copiilor. S-a pus problema să reluăm această emisiune pentru că niciodată nu ne-am luat la revedere. Acum depinde cum ne vor adopta sau accepta copii.”

„Nu pot trăi fără teatru”

Marian Râlea vede Sibiul ca pe un loc special, un ombilic al culturii şi o cetate roşie foarte primitoare unde şi-a petrecut deja 7 ani din viaţă şi mulţi alţii de acum înainte. Acesta mărturiseşte că şi-a dorit dintotdeaună să devină actor. Visul i s-a împlinit în 1982 când a devenit actor profesionist cu acte în regulă. Chiar şi după atâta timp, „Magi” continuă jocul de-a teatrul: „Nu cred că pot trai fără treatru. Cred că am furat foarte multe în meseria mea de la cei mici și am adus pe scenă. Și atunci când am fost față în față cu ei, am știut să le ofer ce știam eu cel mai bine. Nu pot să trăiesc fără această meserie. De câte ori am o problemă mă întorc la teatru unde îmi găsesc libertatea de a spune ce gândesc. Există acea dorință de a-mi continua jocul pentru că altfel nu mă făceam actor . Îmi place să cred că am moștenit ceva de la cei mici: plăcerea de a mă juca într-una.”