gototopgototop

infosib - cotidian online

Vremea la Sibiu
Partly Cloudy Mostly Sunny
19°C 22°C
Miercuri Joi

23. 05. 2012

Ultimul update10:52:23 AM GMT

Sport Fotbal extern Andone la TŞKA Sofia

Andone la TŞKA Sofia

Email Imprimare PDF
(0 - user rating)

Ioan Andone a fost prezentat oficial, în aceast sfârşit de săptămâna, ca fiind noul tehnicial al formaţiei TŞKA Sofia.

Deşi iniţial se vehicula numele lui Gică Hagi, fostul antrenor dinamovist a fost ales să conducă echipa bulgarilor. „Sunt onorat să fiu antrenor la TŞKA. Scopul meu este să câştig campionatul şi să ajung în Liga Campionilor. TŞKA este o echipă foarte bună cu şanse mari în atingerea obiectivelor“, e declarat tehnicianul român. Durata contractului semnat de Ioan Andone cu echipa din capitala Bulgariei este de un an şi jumătate, iar salariul fostului antrenor dimanovist este de aproximativ 25.000 de euro, conform site-ului oficial al grupării bulgare. Postul de antrenor al grupării a rămas liber după ce fostul tehnician Luboslav Penev şi-a dat demisia, săptămâna trecută, împreună cu întrega sa echipă tehnică. TŞKA Sofia, la care evoluează şi jucătorii români Florentin Petre şi Daniel Pancu, ocupă în prezent locul secund în campionatul Bulgariei cu 31 de puncte.

 

Adaugă comentariu

Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
infosib nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica "Comentarii", responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.






Codul de securitate
Actualizează

 

Potrivit art. 206 CP responsabilitatea juridică pentru conţinutul articolului aparţine autorului. În cazul unor agenţii de presă şi personalităţi citate,responsabilitatea juridică le aparţine acestora.

© Reproducerea oricărui material din aceastăpublicaţie este categoric interzisă în lipsa consimţământului prealabil al KOMPAKT.
Follow us on Twitter