Atacantul român Adrian Mutu, depistat pozitiv cu sibutramină, nu va putea juca în partida cu formaţia Bayern Munchen, disputată de echipa sa AC Fiorentina, din prima manşă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor, informează site-ul oficial UEFA.
„Această decizie a fost luată după ce Comisia de Disciplină a FIFA a decis, la 3 februarie, să extindă la nivel internaţional suspendarea temporară a fotbalistului. Durata suspendării lui Mutu depinde de decizia finală a Curţii Federale şi a rezultatului unui eventual recurs“, se arată în materialul apărut pe site-ul UEFA. Partida contra celor de la Bayern Munchen se va disputa pe 17 februarie, de la ora 21:45. Atacantul român, Adrian Mutu a fost depistat pozitiv la testul antidoping efectuat la începutul lunii ianuarie, după meciul Fierentinei cu Bari, rezultatul fiind confirmat în urma celui de-al doilea test din 20 ianuarie.
| < Anterior | Următor > |
|---|





