La capătul unei curse epuizante de 200 de kilometri, derulată în plin soare pe parcursul a aproape cinci ore, ucrainenii de la ISD Lampre şi cei de la Kolss Cycling Team au pus stăpânire pe podiumul etapei nr. 2 MedicalCorp din Turul Ciclist al Sibiului 2011.
Cel mai rapid ciclist al etapei a fost Maksim Vasyliev (ISD - Lampre) cu timpul 4h41’23’’ şi o bonificaţie de 10’’, urmat de Oleksandr Martynenko (ISD - Lampre) înregistrat cu timpul 4h41’23’’ şi o bonificaţie de 6’’. Al treilea a trecut de linia de sosire Michaylo Kononenko (Kolss Cycling Team) în 4h41’23’’ şi o bonificaţie de 4’’. Etapa 2 MedicalCorp s-a derulat pe traseul Sibiu – Mediaş – Sighişoara – Agnita – Cincu – Avrig, pe o distanţă de 199,5 kilometri. Plutonul a rămas compact în cea mai mare parte a drumului, deşi la un moment dat trei ciclişti au încercat o evadare, însă au fost ajunşi din urmă. Pe ultimii kilometri ai cursei un grup de douăzeci de ciclişti s-a desprins la cinci secunde de următorii.
Tricoul galben Con-A i-a revenit ucainianului Maksim Vasyliev (ISD - Lampre).
Tricoul roşu Industrial Sofware al sprinterilor şi l-a adjudecat ucraineanul Anatolyi Kashtan (din echipa italiană Centro Revisioni Cerone), tricoul verde Boromir pentru cel mai bun căţărător a fost îmbrăcat de grecul Ioannis Tamouridis (SP Tableware), iar tricoul alb Takata al liderului în clasamentul pe puncte a fost adjudecat de ucraineanul Oleksandr Martynenko (ISD - Lampre). Tricoul albastru Marquardt pentru cel mai bun ciclist român a ajuns la Bogdan Coman (Mazicon Bucureşti), iar tricoul portocaliu Continental Automotive pentru cel mai bun tânăr ciclist a fost luat de ucraineanul Artem Topchanyuk (ISD - Lampre). Cel mai bine plasat ciclist al echipei sibiene Pro Cycling Geiger Team a fost Lucian Logigan cu timpul 4h11’02’’. Etapa s-a derulat fără incidente majore cu toate că au existat destule cazuri de pană şi s-au înregistrat cinci abandonuri.
Mâine continuă etapa a 3-a
Etapa nr. 3 Ambient se va derula maine pe traseul Mediaş – Sibiu – Păltiniş, cu o lungime de 145 kilometri şi sosire spectaculoasă în munţi, în urcare la 1434 metri atitudine. Se prevede că sosirea în urcare va produce în cadrul etapei de maine primele departajări, provocând schimbări importante în clasamentul general.
Etapele
Turul Ciclist al Sibiului 2011 este o competiţie de şosea afiliată la Uniunea Ciclistă Internaţională de la Geneva la categoria 2.2 şi este organizat de Clubul Sportiv Sibiu Sport Project, cu sprijinul Primăriei Municipiului Sibiu şi al Consiliului Judeţean Sibiu.
6 iulie: Etapa 1 POLISANO: Poplaca - Sibiu
7 iulie: Etapa 2 MEDICAL CORP: Sibiu - Mediaş - Sighişoara - Agnita - Cincu - Avrig
8 iulie: Etapa 3 AMBIENT: Mediaş - Bârghiş - Şeica Mare - Ocna Sibiului – Sibiu - Păltiniş
9 iulie Etapa 4 CON A: Contratimp individual în centrul istoric al Sibiului
10 iulie Etapa 5 BANCA CARPATICA: Sibiu - Cisnădioara – Cisnădie - Sadu - Avrig - Bâlea Lac
Premii de 26 de mii de euro
Turul Ciclist al Sibiului are premii de 26.000 euro şi 212 puncte UCI. Acestea au atras în competiţia sibiană 20 echipe de prestigiu din Luxemburg, Italia, Bulgaria, Grecia, Belgia, Ucraina, Serbia, România, Ungaria, Polonia, Germania, Austria şi Turcia. Turul Ciclist al Sibiului 2011 este organizat de Clubul Sportiv Sibiu Sport Project, cu sprijinul Primăriei Municipiului Sibiu şi al Consiliului Judeţean Sibiu. Turul se adresează sportivilor de categoria Elita si Sub 23 de ani şi este o competiţie ciclistă de şosea afiliată la Federaţia Română de Ciclism şi Triatlon şi la Uniunea Ciclistă Internaţională de la Geneva având categoria internaţională ME 2.2.
450 de km în total
Cele cinci etape ale competiţiei totalizează 450 km: trasee care combină segmente de teren plat cu spectaculoase segmente montane şi finişuri în căţărare. Etapele au următoarele caracteristici: o etapă de contratimp pe echipe, o etapă dedicată sprinterilor, două etape de munte cu sosiri în căţărare, una la peste 2000 de metri, un contratimp individual de 4 km în centrul istoric al Sibiului, 9 vârfuri de categorie A, B, C şi Specială şi 8 sprinturi intermediare.
| Următor > |
|---|





